Fotbal

Bucovina Rădăuți și-a aflat adversarul din primul tur al Cupei României

Bucovina Rădăuți va începe sezonul oficial la jumătatea săptămânii viitoare
Bucovina Rădăuți va începe sezonul oficial la jumătatea săptămânii viitoare

Federația Română de Fotbal a realizat ieri țintarul partidelor din Turul I al Cupei României la fotbal. Între cele 52 de formații care se vor confrunta în această fază a competiției se află și Bucovina Rădăuți, câștigătoare a fazei județene a întrecerii. Adversarul trupei pregătite de Daniel Bălan va fi gruparea Transdor Tudora, partida eliminatorie urmând să se desfășoare miercuri, 9 august, cu începere de la ora 17.30, pe terenul formației botoșănene.
„Vrem să tratăm cu seriozitate acest prim joc oficial al sezonului 2017-2018. Chiar dacă atenția noastră principală se îndreaptă către campionatul Ligii a III-a, ne propunem să avem un parcurs cât mai lung în cupă, astfel încât să putem aduce o echipă din eșaloanele superioare la Rădăuți”, a declarat antrenorul Daniel Bălan.
Ultima repetiție a rădăuțenilor înaintea confruntării cu Transdor Tudora va avea loc duminică, cu începere de la ora 11.00, când Bucovina va primi la Rădăuți replica celor de la Sănătatea Darabani, într-un meci de verificare.
Faza a II-a a Cupei României, la care vor participa cele 26 de echipe calificate din turul I, plus 32 de echipe participante în ediția precedentă a Ligii a III-a, este programată să aibă loc miercuri, 23 august 2017, ora 17:30. În total vor fi 29 de meciuri.
Din faza a III-a intră în competiție și două echipe din Liga a II-a, alături de cele 29 de calificate din faza a II-a și ultimele cinci din Liga a III-a. Cele 18 meciuri vor avea loc pe 13 septembrie.
Iată și datele de disputare a rundelor superioare din ediția 2017-2018 a Cupei României, faza națională:
Faza a IV-a: 4 octombrie 2017
Șaisprezecimi de finală: 25 octombrie 2017
Optimi de finală: 29 noiembrie 2017
Sferturi de finală: 28 februarie 2018
Semifinale (tur): 18 aprilie 2018
Semifinale (retur): 9 mai 2018
Finala: 27 mai 2018.

Recomandări

Consiliul Județean se implică în planul de a avea în Suceava echipă de prim eșalon la rugby: ”Două echipe, un singur județ, aceeași pasiune”

Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților organizează cea de-a doua ediție a Concursului Eparhial „Cele mai îngrijite biblioteci și arhive parohiale”