Liga a III-a

Bucovina Rădăuți reușește cel mai categoric succes al rundei

Cerlincă a marcat primul gol al partidei de la Radăuți Foto:Cristian Plosceac
Cerlincă a marcat primul gol al partidei de la Radăuți Foto:Cristian Plosceac

Bucovina Rădăuți a câștigat fără emoții meciul cu CSM Râmnicu Sărat, contând pentru etapa a XI-a a Ligii a III-a. Trupa pregătită de Dorin Goian și Daniel Bălan a avut o prestație consistentă și s-a impus la final cu categoricul scor de 4-0. Gazdele au început jocul în forță, reușind să deschidă scorul încă din minutul 10, prin Andrei Cerlincă. 2-0 s-a făcut câteva zeci de secunde mai târziu, atunci când Cosmin Coroamă a punctat cu un șut foarte bine plasat, de la marginea careului mare. Scorul pauzei a fost stabilit de mijlocașul Vasile Dănilă, în minutul 28, cu o lovitură precisă de cap.
Repriza secundă a început tot cu formația gazdă la timonă, care a continuat să creeze pericol la poarta adversă prin Stejărel Vișinar, Ionel Stoian, Daniel Bălan și Iulian Ionesi, golul de 4-0 fiind marcat în minutul 80, de către Radu Ungurianu, în urma unei incursiuni personale.
Oaspeții nu au ajuns decât foarte rar în suprafața de pedeapsă a rădăuțenilor, una dintre aceste acțiuni oferindu-i posibilitatea să se remarce și lui Iulian Marcu, tânărul goal-keeper debutant al Bucovinei.
Gruparea rădăuțeană a evoluat în alcătuirea: Marcu – Alecsandru, Vitu, Vișinar, Antonesei – Ungurianu, Stănescu, Dănilă, Cerlincă – Coroamă, Ionesi. Au mai intrat C. Buziuc, Ciobanu și Stoian.
Rezultate înregistrate în etapa a XI-a:
FC 2 Botoșani – Gloria Buzău 0-3
Bucovina Rădăuți – CSM Râmnicu Sărat 4-0
Șomuz Fălticeni – Ceahlăul Piatra Neamț 1-2
CSM Focșani – Sănătatea Darabani 3-0
Foresta Suceava – CSM Pașcani 3-1
KSE Târgu Secuiesc – Suporter Club Oțelul Galați 0-2
Metalul Buzău – Sporting Liești 1-1
Știința Miroslava a stat în această rundă.
Clasament
1 Gloria Buzău 11 9 2 0 26-7 29
2 Suporter Club Oțelul Galați 10 8 2 0 22-2 26
3 Știința Miroslava 10 7 1 2 17-11 22
4 Bucovina Rădăuți 10 8 1 3 15-8 19
5 Ceahlăul Piatra Neamț 11 6 1 4 14-9 19
6 CSM Focșani 10 5 3 2 15-7 18
7 Sporting Liești10 4 3 3 14-9 15
8 Foresta Suceava 10 4 3 3 12-12 15
9 KSE Târgu Secuiesc 10 4 1 5 15-14 13
10 Metalul Buzău10 3 4 3 9-13 13
11 Șomuz Fălticeni 10 2 1 7 8-20 7
12 FC 2 Botoșani10 2 0 8 12-17 6
13 CSM Râmnicu Sărat 10 1 3 6 8-18 6
14 Sănătatea Darabani 11 2 0 9 9-32 6
15 CSM Pașcani 11 1 1 9 5-22 4
Notă: Formația CSM Roman s-a retras din campionat și toate rezultate obținute i-au fost anulate!

Recomandări

DOTAREA CU MOBILIER, MATERIALE DIDACTICE ȘI ECHIPAMENTE DIGITALE A UNITĂȚII DE ÎNVĂȚĂMÂNT PREUNIVERSITAR DIN COMUNA BOTOȘANA

Recunoștință versus nerecunoștință – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a XXIX-a după Rusalii

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, Andreea Anița, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România

Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România
Pr. Alexandru Lungu și Dani Cek au reușit să strângă 2,3 milioane de dolari pentru tânăra bolnavă de cancer din Fălticeni, în cea mai mare campanie umanitară lansată în România