Ultima rundă a Ligii a III-a a programat derby-ul județean dintre Bucovina Rădăuți și Foresta Suceava. Gazdele s-au impus la final cu 4-1, însă trebuie precizat faptul că misiunea trupei antrenate de Dorin Goian și Daniel Bălan a fost ușurată de eliminarea de pe teren a fundașului central al Forestei, Paul Mateciuc, în chiar primul minut al întâlnirii, în urma unei faze tratate cu maximă exigență de centralul Gabriel Mihuleac, din Iași. Cu un om în minus pe teren încă din startul întâlnirii, era greu de crezut că formația antrenată de Florin Cristescu va reuși să facă față iureșului gazdelor, care aveau să deschidă scorul repede, în minutul 11, prin Cerlincă, care a finalizat cu un șut imparabil, de la 10 metri, o centrare venită de pe partea dreaptă, de la Ungurianu. După un sfert de oră de joc s-a făcut 2-0, în urma unei faze trasă la indigo cu cea de mai înainte, de această dată Cerlincă fiind cel care a îndeplinit rolul de servant pentru Ciobanu. Speranțele forestierilor într-un rezultat pozitiv au renăscut la jumătatea primei reprize, atunci când Martin a profitat de o gravă nesincronizare în apărarea Bucovinei, l-a evitat pe portarul Puianu și a înscris cu un șut din unghi, de la 6 metri.
Rădăuțenii au ieșit deciși de la cabine și au reușit să urce scorul la 3-1 în minutul 51, după ce Ungurianu a interceptat un balon în jumătatea adversă și l-a învins pe Logofătu cu un șut pe jos, de la marginea careului de 16 metri. Scorul final a fost stabilit în minutul 80 de către nou intratul Stoian, care a punctat la prima atingere de balon, cu o reluare cu latul, din centrarea lui Ciobanu, venită de pe flancul stâng.
În urma acestui rezultat, Bucovina a obținut o clasare istorică în ierarhia Ligi a III-a, terminând sezonul pe poziția secundă a clasamentului, în vreme ce Foresta a încheiat ediția de campionat 2018-2019 pe locul 6.
Bucovina Rădăuți a evoluat în formula: Puianu – Alecsandru, Vitu, Chirilescu, Antonesei – Stănescu (78 Stoian), Dănilă (60 Păiuș) – Cerlincă, Ungurianu (69 Bălan), Coroamă (56 Bosânceanu) – Ciobanu.
Foresta a jucat în alcătuirea: Logofătu – Onofraș, Mateciuc, Vițelaru, Mocanu – Celeadnic, Vremea – Bejenar (55 Ionescu), Lungu (67 Grumezescu), Căinari (53 Rigoni) – Martin.
Rezultate înregistrate în etapa a XXX-a:
CSM Râmnicu Sărat – Șomuz Fălticeni 0-2
FC 2 Botoșani – CSM Focșani 1-0
Bucovina Rădăuți – Foresta Suceava 4-1
Ceahlăul Piatra Neamț – KSE Târgu Secuiesc 1-2
Sănătatea Darabani – Metalul Buzău 0-4
CSM Pașcani – Sporting Liești 2-3
Știința Miroslava – Suporter Club Oțelul Galați 5-1
Gloria Buzău a stat în această rundă.
Clasament Seria I
1 Gloria Buzău 28 23 4 1 77-17 73
2 Bucovina Rădăuți 28 18 3 7 51-19 57
3 Suporter Club Oțelul Galați 28 16 5 7 46-31 53
4 Știința Miroslava 28 16 2 10 43-32 50
5 CSM Focșani 28 14 7 7 41-24 49
6 Foresta Suceava 28 14 7 7 50-39 49
7 Metalul Buzău 28 13 6 9 47-34 45
8 Sporting Liești 28 12 4 12 41-36 40
9 KSE Târgu Secuiesc 28 11 4 13 46-51 37
10 Ceahlăul Piatra Neamț 28 10 5 13 35-34 35
11 Șomuz Fălticeni 28 8 5 15 28-54 29
12 FC 2 Botoșani 28 8 4 16 29-45 28
13 CSM Pașcani 28 7 4 17 33-51 25
14 CSM Râmnicu Sărat 28 4 6 18 22-51 18
15 Sănătatea Darabani 28 2 2 24 21-92 8
Liga a III-a
Bucovina Rădăuți o învinge din nou pe Foresta și încheie sezonul pe locul 2
