O știre de ultimă oră din Seria I a Ligii a III-a o vizează pe formația Young Stars Panciu, care a fost neprogramată de FRF pentru meciul din etapa a VIII-a, cu SC Bacău, pe motiv că gruparea vrânceană nu a mai achitat de ceva vreme baremurile care se cuveneau arbitrilor. Dacă lucrurile nu vor reveni rapid la normal, formația din Panciu va fi neprogramată și pentru jocul următor de campionat, cu Oțelul II Galați, ceea ce este sinonim cu excluderea din competiție. Young Stars va deveni astfel a două formație din Seria I, după FCM Huși, care dispare de pe tabloul Ligii a III-a în decurs de numai o lună. Conform regulamentului în vigoare, dacă se va ajunge în această situație, toate rezultatele înregistrate de formația din Panciu în acest sezon vor fi anulate, ceea ce înseamnă că Bucovina Rădăuți va fi privată de cele trei puncte câștigate în fața vrâncenilor în etapa inaugurală.