Bucovina Rădăuți a suferit a doua înfrângere consecutivă în campionatul Ligii a III-a. De această dată, fotbaliștii antrenați de Daniel Stoica au cedat cu scorul de 3-1 în deplasarea de la Csikzsereda Miercurea Ciuc. Prima repriză a fost total nereușită pentru rădăuțeni, care s-au văzut conduși la jumătatea disputei cu scorul de 3-0, golurile amfitrionilor fiind marcate de Gal (2), Gliga (29) și Baicu (40).
Muștruluiți la pauză de Daniel Stoica, sucevenii au revenit mult mai deciși pe teren. Era însă prea târziu ca să mai întoarcă soarta meciului, așa că au trebuit să se mulțumească cu golul de onoare înscris de C. Ciurlă. „Au fost două reprize total distincte. În prima parte fotbaliștii mei au intrat în teren nejustificat de timorați, însă în repriza a doua, odată cu cele trei schimbări efectuate, am reușit să trecem la conducerea meciului. Dacă ar fi să concluzionez, aș spune că jucătorii rădăuțeni au dovedit că au calitate, au capacitate, dar n-au personalitate”, a declarat antrenorul Daniel Stoica.
Bucovina Rădăuți a evoluat în alcătuirea Butnariu – C. Ciurlă, Hrimiuc (46 Păsăilă), Agheorghiesei, Netbai – Botoșan, Gucianu (46 Negruț), Filip, Julei (35 Popescu) – Zaremba, I. Matei.