Fotbal

Bucovina Rădăuți a reluat pregătirea și așteaptă decizia primăriei privind sprijinul financiar



Incertitudinea privind fondurile de care vor dispune în acest an i-a forțat pe oficialii echipei Bucovina Rădăuți să amâne destul de mult reluarea pregătirii. Vineri, echipa pregătită de antrenorul jucător Iulian Ionesi a revenit la antrenamente cu un lot subțiat, din 21 de jucători rămânând doar 14. Doi dintre componenții echipei, Radu Luțac și Andrei Ciurlă, au lipsit motivat de la primul antrenament din 2016. În această pauză competițională, Vasile Vitu a primit acceptul de a pleca la echipa din Liga a II-a Bucovina Pojorâta, în timp ce atacantul Ionuț Plămadă și mijlocașul Eduard Julei se află în probe la Rapid CFR Suceava, cei doi evoluând în partida de pregătire susținută sâmbătă, în compania echipei de juniori de la LPS Suceava. Rădăuțenii au pierdut și mai mulți juniori din lot: Andrei Șcheul a renunțat, din cauza problemelor medicale, la fotbal, Sebastian Vicol s-a întors la Liceul cu Program Sportiv Suceava, în timp ce un alt junior, Ciprian Ieșan, a plecat la muncă în străinătate.
„Ne-am reunit vineri, dar așteptăm ziua de luni pentru a vedea ce soluții financiare se vor găsi, mai ales că avem promisiuni din partea primarului Bogdan Loghin și a viceprimarului Bogdan Nicolau. În funcție de ce se va rezolva vom trece și noi la programul normal de pregătire. Avem doar patru juniori și va trebui să mai aducem și în același timp vrem să ne întărim pentru a putea să ne îndeplinim obiectivul, și anume clasarea în primele cinci. Dacă treburile vor fi bune vrem să aducem și un antrenor, iar eu să rămân doar jucător și-n același timp să mă ocup de problemele administrative ale clubului”, a declarat antrenorul rădăuțenilor, Iulian Ionesi.
În bugetul pe anul 2016 al Primăriei Rădăuți au fost prinși pentru activitatea fotbalistică 150.000 de lei, primarul Bogdan Loghin și viceprimarul Bogdan Nicolau anunțând zilele trecute că sunt gata să inițieze cât mai grabnic discuții cu mediul de afaceri local, astfel încât echipa să poată fi sprijinită să-și desfășoare activitatea până în momentul în care se va putea accesa prima tranșă de bani de la Consiliul Local, ceea ce va putea fi posibil din punct de vedere legal abia peste aproximativ două luni.



Recomandări

Humorenii au intrat în cantonament și se pregătesc pentru o toamnă care să le confirme un progres spre visul primului eșalon

Humorenii au intrat în cantonament și se pregătesc pentru o toamnă care să le confirme un progres spre visul primului eșalon
Humorenii au intrat în cantonament și se pregătesc pentru o toamnă care să le confirme un progres spre visul primului eșalon