Fotbal, Liga a II-a

Bucovina Pojorâta a pierdut la scor în deplasarea de la Buzău



Dănuț Mândrilă: „Îmi asum această înfrângere, dar sunt dezamăgit de atitudinea jucătorilor mei în acest meci”
Dănuț Mândrilă: „Îmi asum această înfrângere, dar sunt dezamăgit de atitudinea jucătorilor mei în acest meci”

Bucovina Pojorâta a înregistrat sâmbătă a 7-a înfrângere din acest sezon, după 0 – 4 pe terenul celor de la Gloria Buzău, într-o partidă din etapa a 14-a din Liga a II-a de fotbal. Pojorâta a primit câte două goluri în fiecare repriză, pe fondul unui joc modest, cu multe greșeli personale. După 25 de minute echilibrate, gazdele au deschis scorul în minutul 28 din penalty, după un fault făcut de Colța, la marginea careului. Patru minute mai târziu, Gloria își mărește avantajul, într-o fază în care Danciu a șutat perfect de la 16 metri, după o minge primită cadou. Până la pauză, Pojorâta a avut două șanse mari de a marca, la una dintre ele mingea lovind bara. La 7 minute de la reluare, Buzăul face 3 – 0 tot din 11 metri, Răuță fiind eliminat deoarece a faultat din postura de ultim apărător. După numai 5 minute, Burlacu face dubla, după un șut de 16 metri la care mingea a trecut printre mâinile portarului Pop.
„Îmi asum această înfrângere, dar sunt dezamăgit de atitudinea jucătorilor mei în acest meci. Era un joc în care ne puneam speranțe, după problemele de la clubul lor, dar se pare că socoteala de acasă nu a fost aceeași cu cea din această deplasare. Din minutul 25 am început să facem multe greșeli personale, iar acest lucru ne-a costat. Am avut și noi două șanse de a reveni de la 0 – 2, dar nu le-am concretizat”, a declarat antrenorul Dănuț Mândrilă.
Bucovina Pojorâta a început meciul de la Buzău cu un prim 11 format din: Pop – Juncănaru, Răuță, Patca, Duțică – S. Rus, Stănescu, Colța, Căinari (cpt.) – Buhăceanu, M. Coman, în teren intrând și Acostăchioaie, Răzlog și Pădurariu.
Rezultatele etapei a 14-a
Gloria Buzău – Bucovina Pojorâta 4 – 0
Rapid CFR Suceava – Dacia Unirea Brăila 1 – 2
SC Bacău – Dunărea Călărași 0 – 2
Oțelul Galați – FC Academica Clinceni 0 – 1
Farul Constanța – Ceahlăul Piatra Neamț 5 – 0
CS Balotești – Rapid București 0 – 1
Clasament
1. Rapid București 13 9 2 2 19-7 29
2. FC Academica Clinceni 13 8 2 3 27-14 26
3. Dunărea Călărași 13 6 6 1 22-7 24
4. FC Farul Constanța 13 7 3 3 24-12 24
5. Dacia Unirea Brăila 13 7 3 3 16-14 24
6. Rapid CFR Suceava 13 6 2 5 16-15 20
7. SC Bacău 13 6 1 6 13-16 19
8. ACS Berceni 12 4 3 5 14-16 15
9. Gloria Buzău 13 4 2 7 13-25 14
10. CS Balotești 13 3 3 7 12-18 12
11. Bucovina Pojorâta 13 2 4 7 16-23 10
12. Oțelul Galați 13 2 3 8 6-14 9
13. Ceahlăul Piatra Neamț 13 2 2 9 7-24 8



Recomandări