Liderul surpriză al Ligii a IV-a după disputarea primelor două etape este nou promovata Bucovina Frătăuții Noi. Tot șase puncte a izbutit să acumuleze în primele două runde și CS Gura Humorului, însă formația pregătită de Adrian Beldiman a plecat la drum cu un deficit de 8 puncte și face eforturi disperate să ajungă pe plus. Surpriza etapei de duminică poate fi considerată remiza de la Arbore, dintre Sporting și Foresta Moldovița. Gazdele au condus cu scorul de 3-1 la pauză, însă fotbaliștii antrenați de Dănuț Mândrilă au revenit spectaculos după reluare și au obținut un punct prețios, pe terenul unei pretendente la promovare. Într-un alt joc, Rarăul Câmpulung Moldovenesc a dispus la limită pe teren propriu de Zimbrul Siret, printr-un gol marcat în minutul 90.
Iată care sunt rezultatele complete înregistrate în etapa a doua a Ligii a IV-a:
Unirea Boroaia – CS Gura Humorului 1 – 4
Danalis Zvoriștea – Bucovina Frătăuții Noi 1 – 3
Dorna Vatra Dornei – FC Marginea 4 – 0
Bucovina Rădăuți – Voința Stroiești 5 – 2
Minerul Iacobeni – Florconstruct Pătrăuți 1 – 0
Foresta Mălini – Viitorul Liteni 4 – 2
Rapid II Mihoveni – Steaua Dumbrăveni 4 – 2
Rarăul – Zimbrul Siret 2 – 1
Sporting Suceava – Foresta Moldovița 3 – 3
Clasament seniori
1. Bucovina Frătăuții Noi 2 2 0 0 9-2 6p
2. Sporting Suceava 2 1 1 0 7-5 4p
3. Rapid II Mihoveni 2 1 1 0 5-3 4p
4. Foresta Moldovița 2 1 1 0 4-3 4p
5. Dorna Vatra Dornei 2 1 0 1 5-2 3p
6. Foresta Mălini 2 1 0 1 6-4 3p
7. Bucovina Rădăuți 2 1 0 1 6-6 3p
8. Viitorul Liteni 2 1 0 1 5-5 3p
9. Zimbrul Siret 2 1 0 1 3-3 3p
10. FC Marginea 2 1 0 1 3-6 3p
11. Minerul Iacobeni 2 1 0 1 2-6 3p
12. Voința Stroiești 2 0 1 1 3-6 1p
13. Steaua Dumbrăveni 1 0 0 1 2-4 0p
14. Florconstruct Pătrăuți 2 0 0 2 2-5 0p
15. Danalis Zvoriștea 2 0 0 2 2-5 0p
16. Unirea Boroaia 2 0 0 2 1-5 0p
17. CS Gura Humorului 2 2 0 0 6-2 -2p
18. Rarăul Câmpulung 1 1 0 0 2-1 -9p
Notă: Pentru că nu și-au îndeplinit baremul în precedentul sezon al Ligii a III-a, CS Gura Humorului și Rarăul Câmpulung Moldovenesc au început sezonul cu o penalizare de 8 și respectiv 12 puncte!
Partida Steaua Dumbrăveni – Rarăul Câmpulung Moldovenesc a fost reprogramată pentru data de 18.08.2010, ora 18.00.