Proiecte transfrontaliere

„Bucovina – Bogăție și puritate” și „Centru de afaceri transfrontalier – carte, film, producție publicitară”



Promotorii proiectelor „Bucovina – Bogăție și puritate” și „Centru de afaceri transfrontalier – carte, film, producție publicitară”, proiecte care se circumscriu Programului de Vecinătate România-Ucraina 2004-2006, cu finanțare PHARE-CBC, au prezentat, în două conferințe de presă (organizate succesiv, în zilele de 28 și 29 ianuarie a.c.), detalii cu privire la proiectele propuse. Brandul „Bucovina – Bogăție și puritate”
Primul dintre proiecte, care are ca promotori Fundația Umanitară “Clopot”, din comuna Moara, Filiala Asociației Difuzorilor și Editorilor Patronat al Cărții (ADEPC) Suceava și Uniunea Publică Regională „Perspective Bukovinene” din Cernăuți, urmărește dezvoltarea economică, îmbunătățirea mediului de afaceri și dezvoltarea resurselor umane în zona transfrontalieră Suceava- Cernăuți.
Obiectivele, așa cum le-a expus coordonatorul proiectului, Brândușa Dăscălescu, sunt „edificarea unor baze solide pentru dezvoltarea economică durabilă la nivel transfrontalier printr-o strategie comună de marketing în turism și eco-industrie, sub brand ’Bucovina-bogăție și puritate’; creșterea gradului de pregătire a resurselor umane pentru turism și dezvoltare economică la standarde internaționale; dezvoltarea abilităților mediului de afaceri și a resurselor umane din zona transfrontalieră în promovarea valorilor culturale, naturale, economice cu precădere în turism și activități conexe”.
„Centru de afaceri transfrontalier – carte, film, producție publicitară”
Cel de-al doilea proiect, cu genericul „Centru de afaceri transfrontalier – carte, film, producție publicitară”, antrenează în derulare, alături de ADEPC Suceava, în calitate de solicitant, parteneri din Cernăuți și Suceava, respectiv Uniunea Publică Regională „Perspective Bukovinene” și Școala Populară de Arte și Meserii „Ion Irimescu”.
Proiectul, al cărui coordonator este tot Brândușa Dăscălescu, își propune „întărirea sectoarelor locale cu potențial competitiv în contextul pieței globale în corelare cu dezvoltarea economică durabilă la nivel transfrontalier”.
Acțiunile pentru realizarea acestui obiectiv urmăresc, ca direcții principale, crearea unei infrastructuri de afaceri și a unui cadru organizat de acțiune la nivelul zonei transfrontaliere, pregătirea antreprenoriatului existent și potențial în vederea accelerării dezvoltării economice și sociale.
„Proiectul – așa cum a subliniat Brândușa Dăscălescu – vizează consolidarea valorilor comune deja existente în vederea susținerii unui nou ciclu integrat al dezvoltării durabile, urmărind intensificarea procesului de dezvoltare economică și îmbunătățirea calității resurselor umane prin crearea unei structuri de sprijinire a dezvoltării afacerilor transfrontaliere, care să răspundă cerințelor locale prin servicii de informare, instruire, consiliere și consultanță”.



Recomandări

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru, Universitatea din Suceava

„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru
„Despre bucuria de a construi împreună sens și cunoaștere”, cu conf. univ. dr. Ruxandra Bejinaru

Bucovina InBusiness 3.0, un eveniment ce reunește antreprenori, profesioniști, lideri de opinie și tineri cu viziune, la Jeni Palace – Suceava

Bucovina InBusiness 3.0, un evenimentul ce reunește antreprenori, profesioniști, lideri de opinie și tineri cu viziune, la Jeni Palace – Suceava
Bucovina InBusiness 3.0, un evenimentul ce reunește antreprenori, profesioniști, lideri de opinie și tineri cu viziune, la Jeni Palace – Suceava

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stadii avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului

Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului
Președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, le-a prezentat antreprenorilor patru proiecte majore aflate în stații avansate de realizare și care vor contribui la dezvoltarea județului