O serie de săpături pentru canalizare, efectuate pe o stradă din orașul Gura Humorului, au scos la iveală două bucăți de bombă de calibrul 82 de milimetri, care erau active și puteau exploda.
Inspectoratul pentru Situații de Urgență (ISU) Suceava a fost sesizat despre existența celor două elemente explozibile joi dimineață, la ora 9.00, echipa pirotehnică a unității deplasându-se de urgență la fața locului. Muniția, găsită pe strada Mihail Kogălniceanu, a fost ridicată în condiții de siguranță, fiind depozitată provizoriu, până la distrugerea controlată, într-un poligon autorizat al ISU. Intervenția a fost încheiată în jurul orei 11.00, fără a se pune în pericol viața unor persoane și fără a se înregistra pagube materiale.





