Comedie la Spitalul Județean

Bucătăreasă cu salariu de merit pentru o perioadă în care nu a fost în țară



– Persoana cu pricina, pe nume Cristina Văcărașu, s-a ales cu salariu de merit pentru anul acesta în contul activității deosebite derulate anul trecut, chiar dacă în 2006, mai bine de 9 luni de zile, a fost la muncă în Italia
– Aceasta a primit calificativul maxim, după ce a fost „evaluată” pe baza a 5 criterii, precum „menținerea spiritului de echipă”, „calitatea activității” în spital și „gradul de implicare și promptitudinea” cu care și-a îndeplinit sarcinile de serviciu
Comedie mare la Spitalul Județean „Sf. Ioan cel Nou”, unde șefi de servicii și directorul unității s-au dat ieri de ceasul morții să explice presei cum s-au aprobat salariile de merit ale angajaților, după ce s-au semnalat mai multe anomalii. De exemplu, o bucătăreasă de la spital a fost premiată recent cu salariu de merit din bani publici, pentru activitatea desfășurată în unitatea sanitară anul trecut, deși în 2006 aceasta a fost plecată la muncă în Italia timp de 9 luni și 13 zile, perioadă în care a avut concediu fără plată.
Conform Ordonanței de Urgență 115 din anul 2004, salariul de merit în unitățile sanitare de stat se acordă anual, pentru rezultate deosebite obținute de angajat în activitatea desfășurată în anul precedent.
Chiar dacă bucătăreasa, pe nume Cristina Văcărașu, s-a aflat în concediu în perioada 1 ianuarie 2006 – 13 septembrie 2006, „din motive personale”, activitatea sa profesională în cadrul unității a fost apreciată ca „deosebită” de șefi, fapt pentru care ea a fost răsplătită cu salariu de merit.
În plus, aceasta, la fel ca și tehnicianul Gheorghe Buburuzan (sancționat anul trecut și aflat în proces cu spitalul pentru recuperarea unui prejudiciu de circa 17 milioane lei), a fost „evaluată” și notată cu punctaj maxim, pe baza a cinci criterii prevăzute în alt act normativ, ordinul 308 din 2005. Astfel, Cristina Văcărașu a fost apreciată la superlativ de șefii de la spital, pe când ea se afla în străinătate, pentru: „gradul de implicare în executarea cu promptitudine a atribuțiilor de serviciu”, „gradul de implicare în bunul mers al activității desfășurate la locul de muncă”, „menținerea spiritului de echipă la nivelul colectivului”, „calitatea lucrărilor executate în activitate”, precum și „gradul de respectare a normelor de disciplină și a normelor etice în îndeplinirea atribuțiilor”.
– Salarii de merit date pe ochi frumoși și explicații penibile
Managerul spitalului, economist Costică Dăscăliuc, a declarat presei că nu știa de aceste anomalii și drept urmare a cerut explicații șefului de la Serviciul Personal – Liviu Țugui și fostului șef de la Serviciul Administrativ – Vasile Bujoreanu – care a făcut propunerile de premii.
Vasile Bujoreanu a declarat cu naivitate (provocând râsul reprezentanților presei) că, deși în calitate de șef și-a pus semnătura pe propunerea de salariu de merit pentru Cristina Văcărașu, nu el a fost cel care a propus-o pe aceasta, ci colegul de birou, și anume cel care a fost șef de serviciu înaintea sa – Gheorghe Buburuzan, „singurul cu care am putut lucra în continuu lunile acestea”. Bujoreanu a explicat că nu a știut că bucătăreasa a fost plecată în străinătate, cum nu știa că Buburuzan este cercetat penal.
Șeful de la Personal a explicat, la rândul său, că el și-a dat avizul pentru acordarea salariilor de merit fără a analiza propunerile, ci doar a verificat dacă punctajele date de șefii direcți ai candidaților sunt bune, criteriu îndeplinit de bucătăreasa cu pricina. Liviu Țugui a recunoscut însă că cererea de concediu a bucătăresei premiate a fost depusă la el, dar că a scăpat din vedere acest aspect când a primit fișa de evaluare a acesteia. Țugui a spus că nici o propunere de salariu de merit primită de la șefii de servicii și cei de secții nu a fost respinsă.
Dăscăliuc s-a declarat nemulțumit și revoltat de modul în care cei doi subalterni ai săi au împărțit salarii de merit la personalul TESA, precizând că el personal nu are decât vina de a fi semnat fără să fie atent.
Cu alte cuvinte, salariile de merit de la spital au fost date „la plesneală” și pe ochi frumoși, nu pentru a încuraja angajații cu merite deosebite, ci pentru a favoriza niște persoane care sunt pe placul unor șefi, chiar dacă persoanele respective nu și-au îndeplinit sarcinile de serviciu.
Fostul șef al Serviciului Administrativ de la spital, Gheorghe Buburuzan, s-a ales și el cu salariu de merit pe acest an, deși în 2006 s-au depistat numeroase nereguli în activitatea serviciului respectiv din cauza cărora s-au tergiversat licitații, iar acesta a fost în cele din urmă sancționat pe linie administrativă și schimbat din funcție. Mai mult, angajatul cu pricina se află în proces cu unitatea sanitară, chiar la acest moment, instituția având de recuperat de la Buburuzan aproximativ 17 milioane de lei vechi. Același angajat este cercetat penal pentru nereguli în înregistrarea ajutoarelor ajunse la spital în anii trecuți, după ce o echipă complexă de control a constatat că 95% din donațiile primite de spital de la fundația Jacob’s Well din Siret nu apar în acte.
– Angajații de la Administrativ și Aprovizionare, premiați pe capete cu salarii de merit
Anomaliile nu se opresc, însă, aici, pentru că angajații de la Administrativ și Aprovizionare au luat pe capete salarii de merit, în timp ce medicilor din secții care operează zi lumină sau salvează zilnic vieți, precum și asistenților li s-au acordat mai puține premii. Dacă în Ordonanța de Urgență 115 se menționează clar că „ordonatorul de credite poate acorda, în limita a 15% din numărul total al posturilor prevăzute în statul de funcții, un salariu de merit lunar de până la 15% din salariul de bază, care face parte din acesta și care constituie baza de calcul pentru sporuri și alte drepturi care se acordă în raport cu salariul de bază”, acest criteriu s-a respectat numai în cazul cadrelor medico – sanitare din secții, nu și al personalului de la Serviciile Administrativ și Aprovizionare. Conform declarațiilor lui Liviu Țugui, din 11 salariați de la Serviciul Aprovizionare, pentru 6 s-au aprobat anul acesta salarii de merit, iar din cei 12 angajați de la Administrativ – 4 au salarii de merit.
Asta în condițiile în care atât Autoritatea de Sănătate Publică, cât și conducerea spitalului, au semnalat grave abateri în activitatea celor două servicii în anul care a trecut. Spitalul a rămas pe perioade mari fără filme radiologie, dezinfectanți (pe când la Chirurgie erau cazuri de cangrenă gazoasă) și materiale sanitare din cauză că angajați de la serviciile menționate au tergiversat o parte din licitațiile de achiziții. Mai mult, jumătate din personalul de la Administrativ a fost sub anchetă internă și s-au împărțit sancțiuni, iar de fiecare dată când erau goluri de aprovizionare managerul spitalului motiva că angajații celor două servicii nu își îndeplinesc corespunzător sarcinile de serviciu. Cu toate acestea, nu cadrele medico – sanitare din secții, care au fost nevoite să lucreze în condiții grele, au căpătat cele mai multe salarii de merit, ci paradoxal, angajații serviciilor Administrativ și Aprovizionare.
– Managerul spitalului promite verificări și sancțiuni dure
Managerul Spitalului Județean a declarat ieri că va reanaliza acordarea salariilor de merit în toată unitatea sanitară, și că acolo unde vor fi depistate nereguli va dispune măsuri în vederea remedierii situației.
Dăscăliuc a precizat că cei care nu au dreptul la salariul de merit și li s-a aprobat totuși acest premiu vor rămâne fără el, iar șefii care i-au propus vor fi sancționați, la rândul lor. Gheorghe, Buburuzan și Cristina Văcărașu vor trebui să restituie spitalului salariile de merit luate anul acesta.
Costică Dăscăliuc ne-a informat telefonic ieri după amiază că din verificările făcute de el personal după încheierea conferinței de presă, a reieșit că încă o angajată, de la Contabilitate, a primit nejustificat salariu de merit anul acesta. Angajata cu pricina a fost sancționată anul trecut, fiind una dintre cele patru persoane care au plecat la cules de bureți cu mașina unității, în timpul programului. Escapada celor patru a ajuns subiect public din cauză că au fost implicați într-un accident rutier și au ajuns răniți la Spitalul Județean, după ce mașina unității sanitare a fost făcută zob în urma unei ciocniri în trafic.



Recomandări

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său
Tribunalul Suceava a întors o decizie și a prelungit arestul pentru un șofer beat care a provocat un accident și pentru complicele său

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”

Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”
Consilierul județean PNL Daniela Mitrea, fostă judecătoare, acuză de „management defectuos” primăriile care cer bani: „Să se descurce”