Bruxelles-ul propune trecerea la „frontiere inteligente” pentru spațiul Schengen



Comisia Europeană (CE) a invitat joi statele membre să investească în tehnologii de vârf în vederea îmbunătățirii trecerii frontierelor și atragerii turiștilor, precum și a oamenilor de afaceri în Uniunea Europeană (UE), relatează AFP.
Două măsuri sunt preconizate pentru a face „inteligente” frontierele externe ale spațiului Schengen, format din 22 din cele 27 de state membre UE și cinci țări asociate. Prima măsură prevede aplicarea unui program de înregistrare a călătorilor, în timp ce a doua vizează implementarea unui sistem de intrare și ieșire.
Peste un miliard de euro ar fi necesari pentru a realiza investițiile necesare. „Sunt investiții grele într-o perioadă de austeritate bugetară”, a recunoscut Cecilia Malmström, comisar european pentru Afaceri Interne. „Dar vizitatorii străini au cheltuit 271 de miliarde de euro în timpul deplasărilor în UE, în 2011”, a subliniat ea.
Programul de înregistrare prevede eliberarea unei cartele computerizate ce le va permite călătorilor să treacă o barieră electronică în aeroporturile din țările UE. „Trecerea frontierei se va putea efectua în câteva secunde”, a dat asigurări Malmström.
La rândul său, sistemul de intrare și ieșire va acoperi o breșă în sistemul european, incapabil în prezent să urmărească mișcările străinilor intrați cu viză și plecările lor din UE.
Noul dispozitiv „va înregistra data și locul de intrare și ieșire a cetățenilor din țări terțe care se deplasează în Uniunea (Europeană). El va calcula în mod electronic durata șederii autorizate, înlocuind astfel sistemul manual actual, și va avertiza autoritățile naționale când, la data expirării acestei durate, o fișă de intrare/ieșire nu va include date privind ieșirea”, a precizat CE.
„În acest mod, sistemul va fi mai util în remedierea problemei (identificării) persoanelor care depășesc durata vizei de scurtă ședere”, subliniază CE.
Datele personale ale călătorilor vor fi păstrate timp de șase luni și accesul la ele va fi „rezervat persoanelor responsabile de la frontiere”, a insistat Malmström. Subiectul este foarte sensibil pentru Parlamentul European (PE), care va trebui să își dea acordul.
Cecilia Malmström a recunoscut că, în cazul în care statele și PE aprobă proiectul, vor fi necesari mai mulți ani pentru a pune în practică măsurile privind frontierele inteligente.