Accident de muncă

Brutăreasă de la Carrefour, mutilată după ce și-a prins mâna într-un utilaj

O angajată de la hipermarketul Carrefour Suceava a rămas fără mâna stângă în urma unui accident de muncă produs la începutul acestei săptămâni. Gabriela N., de 39 ani, din Fântânele, s-a rănit luni, în jurul orei 18.30. Femeia a introdus mâna stângă în utilajul liniei de predospire aflat în funcțiune pentru a lua o bucată de aluat căzută, moment în care antebrațul i-a fost antrenat în interiorul mașinii. Pentru eliberarea femeii a fost nevoie de intervenția echipajului de descarcerare de la Inspectoratul pentru Situații de Urgență Suceava.
Cazul, cercetat de ITM Victima a fost transportată la Spitalul Județean de Urgență și internată în Secția Ortopedie și Traumatologie, cu diagnosticul „amputație traumatică complexă mâna stângă”.
Având în vedere că este vorba de un accident cu invaliditate certă, cazul a fost preluat de Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava, care a declanșat o anchetă pentru stabilirea împrejurărilor în care a fost rănită femeia. Primele cercetări au arătat că angajatei i se aduseseră la cunoștință normele de protecția muncii, dar cercetările includ și alte aspecte, cum ar fi măsurile luate de societate pentru toate riscurile la care sunt expuși salariații.

Recomandări

Un șofer care a depășit aiurea și a forțat revenirea pe bandă a provocat accidentul de la Frătăuți, în care a murit o tânără mamă

Un tâlhar care încerca ușile cu chei potrivite și a mușcat o femeie cu care a dat nas în nas, trimis într-un final la pușcărie