Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul așezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea așezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăgușanul. Așa cum spune autorul, „povestea fiecărei așezări este extrem de importantă și constituie pentru noi un patrimoniu obștesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.
BROSCĂUȚI (II). În 1775, satul Broscăuți, din Ocolul Cirimușului, avea 22 familii de răzeși și 32 familii de țărani. În 1910, marea majoritate a locuitorilor din cele două sate Broscăuți, Vechi și Noi, erau ucraineni.
În 27 mai 1775, „Ghervasie monah of Cabin” (Căbești) ceda ginerelui său, „preutului Teodor, care ține pe nepoata mea Irina” și nepotului său, Ursachi, jumătate din satul Broscăuți, pe care o avusese drept zestre de la socrul lui, Gligorie Corne Săvăscul, „și ace parte de moșie am stăpânit-o pănă când au trăit soțul mieu Paraschiva”.
În 4 noiembrie 1775, ginerele lui Ghervasie, Ion Bărbierul, și preotul Teodor trăgeau în judecată pe feciorii lui Ion Onciul din Cuciurul Mic, Ion și Nicolai, pe motiv că Ion și Niculai susțineau că, fără știrea Paraschivei, Ghervasie ar fi vândut moșia din Broscăuți lui Ion Oancea, dar, când li s-au cerut zapise, nu au putut dovedi.
În 1843, comuna Broscăuți, în care funcționa o școală trivială, avea 2.141 ortodocși, păstoriți de parohul Athanasie TARNAVSCHI. Patron al bisericii era Ioan de DUNCA. În 1876, când patronii bisericii din Broscăuți erau George cav. de FLONDOR și Casandra de BUBERLE, paroh era Ioan TARNAVSCHI, care păstorea peste 2.608 suflete. Până în 1907, numărul patronilor bisericii sporește cu Fanny von MEDVECZKY, Catinca de BARBIER, Dr. Josef ROTT și Michail de STYRCEA, cum își zicea urmașul neamului Stârcea. Paroh era Dimitrie POPOVICI, născut în 1872, preot din 1902, iar cantor, din 1883, Paul OSTAPIUK, născut în 1861.
În Boscăuții Vechi a funcționat o școală cu 3 clase și o școală-filială, cu 2 clase, din 1873, iar în Broscăuții Noi, o școală cu 3 clase, din 1892[1].
În 1894, două dintre cele 15 școli românești din întreaga Bucovină, funcționau la Broscăuții Vechi și Noi.
Cabinetul de lectură din Broscăuții Vechi, „Aurora”, funcționa în cancelaria comunală, încă din anul înființării, 1898, cu 105 membri, 41 cărți, 4 abonamente la gazete și o avere de trei florini, sub președinția lui Grigori Costaș, secondat de vicepreședintele Nico Prodanciuc și de vistiernicul Averchie Macovei.
Însoțirea raiffeisiană din Broscăuții Noi și din Broscăuții Vechi a fost înființată în 1 martie 1903, sub direcțiunea lui Dimitrie Popovici.
„Broscăuțul se află într-o depărtare de-o oră și jumătate dincolo de Storojineț, spre nord-vest. Închipuiți-vă o regiune de forma unei căldări; în jurul său, este încunjurat satul, pe-o distanță de două treimi din periferia sa, de codri. Gropana uriașă, în care se află așezat satul, este traversată de delurele lungi, în formă radială; printre delurele, se coboară tot atâtea văi, brăzdate, în fundul lor, de păree mai mari sau mai mici, cari se varsă toate în râulețul cel mai mare din ele, numit Hlinița. Cest din urmă se varsă, apoi, spre nord, în Prut.
Dâmbul cel mai nalt dintre cele amintite se întinde până în centrul satului, unde nălțimea își ajunge culmea sa. Pe înălțimea aceasta stă o casă cu livezi întinse la vale, de toate laturile. De la casa aceasta, ai o privire peste toată comuna, împrejur. O particularitate deosebită a comunei Broscăuț este că tot teritoriul, pe-o întindere poate de jumătate de milă pătrată, e presărat cu locuințe, încunjurate de economii; prin unele locuri, chiar și prin locul pădurii, vezi astfeliu de case.
Greu își vor putea afla păreche Broscăuții în Bucovina în privința extinderii clădirilor sale, doară numai pe la munte…
Comuna aceasta constă, pe jumătate, din familii vechi de răzeși, precum sunt Săveștii, Popeștii, Stârcea, Reusenii, Muntenii, Dolinscenii, Braha, Galeriu, Onciu, Barbir etc. Răzeșii sunt toți români, dar și o parte din poporul țăran constă din români…
Broscăuții au o biserică de tot frumoasă și mare, precum numai puține se văd prin Bucovina. Acel frumos templu e rădicat de cătră comună, prin neobosita stăruință a răpăusatului protopresviter Ion Tarnavschi… Broscăuții au și o școală din cele mai vechi”[2].
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 20, 1876 p. 73, 1907 p. 141
[2] VASILE BUMBAC, Schițe de escursiuni făcute prin Bucovina în feriile de vară ale anului 1888, în „Revista Bucovinei”, Anul IV, nr. 4 / 15 Februar 1889, pp. 12, 13