Atletism

Bronz la Balcaniada de marș pentru CSM Suceava

Atletul Clubului Sportiv Municipal Suceava Dragoș Neacșu a reușit la finalul săptămânii trecute să urce pe podiumul Balcaniadei de Marș, concurs desfășurat în acest an în parcul Herăstrău din București. Deși este încă la tineret, Neacșu a concurat la seniori, deoarece la grupa sa de vârstă nu există probă, terminând cei 20 de kilometri pe locul al treilea, cu timpul de o oră, 29 de minute și 26 de secunde. Aceasta este cea de-a treia medalie la Campionatul Balcanic și prima la seniori, după ce în perioada junioratului a mai urcat de două ori pe podiumul acestei competiții, după o medalie de bronz și una de argint. Sportivul antrenat la CSM Suceava de Radu Mihalescu a fost, dealtfel, singurul reprezentant al României care a terminat cursa, celălalt mărșăluitor român abandonând cursa. „Am sperat la o evoluție bună a sportivului nostru, dar nu m-am așteptat să urce pe podium, deoarece au fost în cursă sportivi mult mai bine cotați din Moldova, Turcia sau Grecia. Sunt foarte mulțumit de acest rezultat, având în vedere că este încă la tineret și sper ca această medalie să fie un impuls pentru el, iar pe viitor lucrurile să meargă mult mai bine”, a declarat, după cursă, antrenorul Radu Mihalescu. Pentru Dragoș Neacșu aceasta este a doua medalie cucerită în acest an, după ce în martie a câștigat proba de 10 kilometri marș a finalei Campionatului de Național pentru Tineret.

Recomandări

Administratorul CSM Suceava, Ovidiu Paul Hrițcu, atrage atenția că sportul sucevean traversează una dintre cele mai dificile perioade din ultimii ani

Atletul din Vicovu de Sus Darius Iliuț, campion național la 60 de metri, a fost felicitat de primarul orașului Vasile Iliuț

Atletul Darius Iliuț a fost felicitat de primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, după ce a devenit campion național la atletism
Atletul Darius Iliuț a fost felicitat de primarul din Vicovu de Sus, Vasile Iliuț, după ce a devenit campion național la atletism