Brocoli reduce riscul de apariție a cancerului pulmonar la fumători



Calitățile anticancer ale legumelor din familia crucifere, precum brocoli și varza, acționează în cazul fumătorilor și foștilor fumători, diminuând considerabil riscul de apariție a cancerului pulmonar, informează un studiu, citat de AFP.
Acest studiu a fost prezentat în cadrul celei de-a șaptea conferințe anuale a Asociației americane de cercetări asupra cancerului, care se desfășoară în această săptămână, la Washington.
În rândul fumătorilor și foștilor fumători, efectele protectoare ale cruciferelor s-au tradus printr-o scădere a riscului de îmbolnăvire de la 20 la 55%, în funcție de varietatea de legume consumate, timpul de când au început să fumeze și numărul de țigări fumate pe zi, a precizat Li Tang, de la Roswell Park Cancer Institute, coordonatorul acestui studiu.
„Brocoli nu este un medicament, ci un factor pozitiv pentru fumătorii care nu pot să renunțe la fumat sau care nu fac nimic pentru a minimiza riscul de îmbolnăvire”, a adăugat Tang.
„Persoanele care au renunțat la fumat beneficiază și mai mult după ce consumă brocoli”, a adăugat Tang. În rândul fumătorilor, doar consumarea acestor legume în stare crudă a condus la o scădere a riscului de apariție a cancerului pulmonar.
Brocoli a redus riscul de apariție a carcinoamelor ce afectează celulele mici și a tumorilor scuamoase, cele două subtipuri de cancer pulmonar în forma lui cea mai agresivă, care-i afectează de obicei pe fumătorii înveterați.