Britney Spears și-a retras un sutien dintr-o licitație online, ca să nu-și inducă în eroare fanii în legătură cu momentul în care a purtat respectivul obiect de îmbrăcăminte, relatează site-ul imdb.com.
Banii obținuți în urma licitației pe site-ul eBay ar fi trebuit să ajungă la victimele uraganului Katrina
Sutienul alb, încrustat cu pietre prețioase, ajunsese la suma de 60.000 de dolari atunci când starul pop l-a scos din licitație, de teamă ca nu cumva fanii să creadă că licitează pentru un lucru purtat pe scenă.
De fapt, Spears a purtat sutienul pentru a face reclamă unui concert în America. „Nu vreau ca fanii mei să fie induși în eroare”, a declarat vedeta.
Printre alte obiecte scoase la licitație de starul pop se află și o pereche de blugi și un tricou vișiniu care poartă semnătura vedetei.
