Audiere

Britney Spears și-a recâștigat dreptul de a-și vizita copiii



– Cântareața a demonstrat că a îndeplinit o parte din cerințele judecătorului
Britney Spears și-a recâștigat dreptul de a-și vizita copiii, a căror custodie a fost încredințată la sfârșitul lunii septembrie fostului său soț, Kevin Federline, după ce a demonstrat că a îndeplinit o parte din cerințele judecătorului care se ocupă de acest caz, informează people.com.
Joi, judecătorul care se ocupă de stabilirea custodiei celor doi copii ai fostului cuplu Spears – Federline a decis să-i retragă cântăreței dreptul de a-și vizita copiii, fără a da detalii despre motivele care au stat la baza acestei hotărâri.
Sâmbătă, Britney, în vârstă de 26 de ani, a fost fotografiată în mașina sa împreună cu cei doi copii. Alături de ea, pe scaunul din față, se afla persoana desemnată de judecător pentru monitorizarea acestor vizite.
În urmă cu două săptămâni, judecătorul a decis să-i retragă temporar custodia celor doi copii ai săi în favoarea fostului soț, Kevin Federline. Cântăreața a obținut ulterior dreptul de a-și vizita copiii, Sean Preston, în vârstă de doi ani, și Jayden James, în vârstă de un an, și de a petrece o noapte pe săptămână cu aceștia în prezența unei terțe persoane.
Pe 8 august, Kevin Federline a cerut custodia unică a celor doi copii din cauza comportamentului excentric al cântăreței, care ar putea pune în pericol viața acestora. După divorțul cuplului, finalizat în iulie, custodia copiilor a fost împărțită în mod egal între cei doi foști soți.
Potrivit avocatului cântăreței, judecătorul Scott Gordon i-a reproșat lui Spears că a condus mașina fără a avea un permis valabil și că nu s-a supus unor teste antidrog pentru a demonstra că nu mai ia substanțe interzise, încălcând astfel o decizie judiciară dată la mijlocul lunii septembrie.
O nouă audiere în procesul de stabilire a custodiei copiilor a fost programată pe 26 octombrie. Judecătorul a atenționat-o pe Spears că, din cauza comportamentului turbulent afișat de ea în ultimul an, ar putea să piardă definitiv custodia copiilor.



Recomandări

Un accident produs în Burdujeni Sat a distrus o familie de tineri căsătoriți: „Tu ai fost universul meu, prima mea iubire și tatăl copiilor mei”

Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie
Un accident violent produs pe 24 februarie, pe o stradă din Burdujeni Sat, s-a terminat cu o tragedie

Alexandru Băișanu a inițiat o lege pentru interzicerea creării și utilizării de conturi personale pe platformele de socializare de către copiii cu vârsta sub 16 ani

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul

Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul
Soț și soție, trimiși în judecată pentru violențe unul față de altul. Femeia este și arestată, pentru că a lovit cu cuțitul

A furat o sumă considerabilă din casa medicului de familie al propriilor copii. Ulterior a ”vizitat” și locuința unui notar

Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți
Ștefan-Sorin Farcaș, de această dată în colaborare cu Adrian-Gheorghe Buzic, a spart și casa notarului public Ioan Covariuc, din Milișăuți