Noul iubit al lui Britney Spears, care este și consilierul acesteia de la asociația Alcoolicii Anonimi, spune că fostul star al muzicii pop este încă dependentă de alcool, informează celebritywonder.com.
John Sundahl, care a cunoscut-o pe Britney la începutul acestui an, când aceasta a început să frecventeze organizația Alcoolicii Anonimi, recunoaște că Spears consumă alcool în continuare.
Britney este furioasă din cauza acestor comentarii, pentru că ea a negat întotdeauna faptul că ar fi dependentă de alcool și a subliniat că s-a internat într-o clinică de dezintoxicare doar la insistențele mamei sale, Lynne.
După ce a părăsit clinica de dezintoxicare Promises din Malibu, cântăreața, care are doi copii cu Kevin Federline, a declarat: „Nu am avut niciodată probleme cu dependența de alcool”.
„O vreme nu am ieșit în lume, apoi m-am despărțit de Kevin și am decis să-mi tai părul. Asta este tot”, a spus Spears.
Cântăreața, în vârstă de 25 de ani, este furioasă și pentru că John, în vârstă de 38 de ani, a recunoscut că au o relație pe care ea spera să o țină secretă.
Săptămâna trecută, John a vorbit despre dragostea lui pentru Britney, după ce aceasta l-a ajutat să se recupereze după o operație la colon: ”Îmi place să stau în preajma ei. Este dulce, îi pasă de ceilalți și este o mamă bună”.



