Sam Lufti, managerul cântăreței americane Britney Spears, spune că aceasta suferă de „tulburări mintale” și că a consultat deja un psihiatru în încercarea de a-și rezolva problema, a indicat realizatoarea americană de talk show-uri Barbara Walters, informează Reuters.
În emisiunea sa de televiziune, „The View”, difuzată de postul ABC, Walters a indicat că a vorbit cu Lufti la telefon după ce acesta a contactat-o.
„A spus că Britney suferă de ceea ce el descrie ca fiind tulburări mintale tratabile”, a spus Walters. „(Lufti, n.red.) mi-a spus că (Spears, n.red.) a consultat un psihiatru și că, presupun, a început un tratament”, a adăugat aceasta.
Walters a mai spus că Lufti stă cu Spears „aproape tot timpul” și că aceasta suferă de „schimbări bruște de stări de spirit și de tulburări de somn”.
Jurnalista a mai indicat că nu știe dacă managerul lui Spears i-a spus adevărul.
La extreme.
Viața lui Spears, în vârstă de 26 de ani, a fost marcată de o serie de interminabile gafe și acțiuni bizare de la sfârșitul anului 2006, când a intentat divorț de soțul său, Kevin Federline. Cântăreața s-a ras pe cap în public, a urmat mai multe cure de dezintoxicare, a fost frecvent fotografiată fără lenjerie intimă și a fost implicată într-o serie de accidente rutiere, care nu au avut, din fericire, urmări foarte grave, dar din cauza cărora ar fi putut fi condamnată la închisoare. În plus, mai multe înregistrări cu tentă pornografică ce o au ca protagonistă au fost postate pe internet.
Fosta „Lolita” a muzicii pop a primit o lovitură dură în urmă cu câteva săptămâni, când un judecător din Los Angeles a refuzat să-i redea cântăreței dreptul de a-și vizita copiii pe care îi are cu Kevin Federline, o nouă decizie în procesul de stabilire a tutelei urmând a fi luată pe 4 februarie. Cântăreața a pierdut custodia copiilor săi, Preston, în vârstă de doi ani, și Jayden, în vârstă de un an, în octombrie 2007, în favoarea fostului soț, Kevin Federline, la puțin timp după ce a fost pronunțat divorțul, decizie luată de judecător în urma evaluării comportamentului său haotic.
Luni, Britney Spears a obținut permisiunea de a vorbi cu copiii săi la telefon, potrivit site-ului accesshollywood.com.