Britney Spears ar vrea să nu-și mai roadă unghiile în 2009



Cântăreața americană Britney Spears a declarat recent că își dorește să aibă mai multă grijă de mâinile ei în anul 2009 și să renunțe la obiceiul de a-și roade unghiile, pentru că vrea să le poarte lungi și vopsite, informează femalefirst.co.uk. Spears, în vârstă de 27 de ani, care a pierdut custodia celor doi fii ai săi, Sean Preston și Jayden James după căderea nervoasă pe care a suferit-o la începutul lui 2008, a declarat că speră să reușească să depășească, în 2009, toate problemele pe care le-a avut în trecut.
Cântăreața americană a mărturisit totodată și faptul că nu va fi prea supărată pe sine dacă nu va reuși să respecte promisiunile pe care și le-a făcut ei însăși, fiind de notorietate faptul că Spears își pierde foarte repede interesul față de hotărârile luate.
„Mi-ar plăcea ca în viitor să încetez să îmi mai fac atât de multe griji, deoarece de obicei îmi fac griji din orice”, a declarat Spears. „Trebuie să învăț să fiu mai fericită și să nu mai iau lucrurile atât de în serios”, a adăugat artista americană.
În 2007, celebra cântăreață, originară din statul american Louisiana, era o apariție frecventă în presa de la Hollywood. Spears a apărut în public cu craniul complet ras, apoi a purtat o perucă roz și a început să vorbească cu un fals accent britanic. Până la începutul lui 2008, Spears a fost internată de două ori pentru evaluări psihiatrice.
În februarie 2008, un tribunal din California l-a desemnat pe tatăl lui Spears administrator al averii acesteia, oferindu-i lui Jamie Spears controlul complet asupra vieții personale și profesionale a fiicei sale. De atunci, cântăreața americană pare că și-a pus ordine în viață.
„Womanizer”, primul single extras de pe albumul „Circus”, a ajuns pe prima poziție a clasamentului Billboard Hot 100 în luna octombrie. Lansarea albumului a fost programată pentru data de 2 decembrie, ziua în care artista a împlinit vârsta de 27 de ani, iar albumul „Circus” a intrat pe primul loc în topurile americane, după ce a înregistrat vânzări de peste 500.000 de exemplare în primele zile de la lansare. Spears intenționează să plece în primăvara lui 2009 într-un turneu de promovare.