Britney Spears a scăpat din nou de închisoare după ce a fost acuzată de accidentarea unui paparazzo



Cântăreața americană Britney Spears, acuzată că a accidentat cu mașina un paparazzo, în noiembrie 2007, a scăpat de o pedeapsă de până la șase luni de închisoare după ce procurorii au decis să renunțe la acuzații, informează accesshollywood.com.
Cântăreața l-a accidentat pe paparazzo în noiembrie 2007, în timp ce încerca să scape de armata de fotografi care îi urmăresc, mereu, orice pas.
Spears a fost orbită de flash-urile camerelor video în timp ce ieșea dintr-un garaj din Beverly Hills cu mașina sa Mercedes. Înregistrările video arată un fotograf care cade pe trotuar în timp ce mașina trece peste piciorul acestuia. Spears începe să țipe, potrivit fotografilor martori ai incidentului, și apoi pleacă cu mașina în timp ce aceștia aleargă după ea.
Potrivit procurorului districtului Los Angeles, nu au existat probe clare care să indice faptul că Britney a trecut cu adevărat cu roata mașinii peste piciorul bărbatului.
Spears era înconjurată de fotografi și circula cu viteză mică. Procurorii au conchis că singurul mod în care ar victima s-ar fi putut răni ar fi că aceasta și-a pus intenționat piciorul în fața roții mașinii cântăreței.
Britney a indicat în declarația dată poliției că nu își amintește ce s-a întâmplat în acea zi, potrivit documentelor judiciare.
Britney Spears are la activ numeroase infracțiuni rutiere, precum fugă de la locul accidentului, conducere fără permis valabil, conducere în stare de ebrietate, însă până în prezent a scăpat de închisoare.
De la plasarea sub curatela tatălui ei, măsură care se va menține până pe 31 iulie, s-au înregistrat progrese în comportamentul cântăreței.
Astfel, un judecător de la un tribunal din Los Angeles i-a acordat dreptul de a-și vizita mai des cei doi copii ai săi, în urma unei audieri la care a asistat și fostul său soț, Kevin Federline. Spears a pierdut tutela copiilor, Sean Preston, în vârstă de doi ani, și Jayden James, în vârstă de un an, în favoarea fostului soț, în vârstă de 29 de ani, pe 1 octombrie 2007.
De asemenea, Spears a avut o apariție scurtă într-un episod al serialului „How I Met Your Mother” și a fost foarte lăudată de critici. Ea se va întoarce pe platourile de filmare ale serialului într-un nou episod, la cererea producătorilor, pentru că prestația ei a atras 10,6 milioane de spectatori, audiența medie a serialului fiind de 8,1 milioane.