Britney Spears, wrestling și Barack Obama au fost termenii după care s-au efectuat cele mai multe căutări în 2008 pe motorul dedicat al Yahoo, potrivit unui anunț făcut de companie, informează Reuters. Pe de altă parte, cel mai accesat subiect pe www.yahoo.com anul acesta este victoria în cursa pentru Casa Albă a lui Barack Obama.
Cu toate acestea, termenul cel mai căutat a rămas Britney Spears, lider în topul 10 de căutări al companiei în ultimii opt ani.
În clasamentul celor mai căutați termeni pe Yahoo s-au mai aflat, în ordine, actrița de televiziune Miley Cyrus, jocul online RuneScape, actrița Jessica Alba, seria niponă manga Naruto, actrițele Lindsay Lohan și Angelina Jolie și show-ul „American Idol”.
În cadrul categoriilor speciale de căutări, singurul politician care nu a fost candidat la Casa Albă sau pretendent la funcția de vice-președinte a fost guvernatorul californian Arnold Schwarzenegger, care a ocupat poziția a noua.
În topul 10 al căutărilor pe teme politice, primul loc este ocupat de Barack Obama, urmat de Sarah Palin, John McCain, Hillary Clinton, George Bush, Ron Paul, John Edwards, Mike Huckabee, Schwarzenegger și Mitt Romney.
Yahoo precizează că materialele cele mai căutate au fost despre uragane, Caylee și Casey Anthony, alegerile 2008, Pakistan, bărbatul însărcinat, China, Irak, Shelley Malil, Patrick Swayze și Afganistan.