Dacă Britney Spears a lăsat impresia că suferă după Kevin Federline și ar fi oricând dispusă la o împăcare, ei bine se pare că deja s-a plictisit să mai trăiască din amintiri și speranțe.
Fosta „prințesă a muzicii pop” și-a îndreptat atenția spre consilierul ei din clinica de reabilitare, John Sundahl. Cel care a ajutat-o să scape de dependența de alcool, o vindecă acum și în amor.
Cei doi au fost văzuți din ce în ce mai des împreună. Paparazzii i-au surprins plimbându-se prin Los Angeles, luând cina la un hotel și apoi îndreptându-se să vizioneze musical-ul „Wicked”, informează Daily Mail.
Și se pare că lucrurile între ei nu s-au încins de ieri de azi. Idila lor a început cu câteva luni în urmă. „John este nebun după Britney. Nu l-am mai văzut până acum comportându-se atât de ridicol cu vreo fată. Este atât de îndrăgostit de ea, încât își neglijează cariera doar ca s-o vadă fericită”, au declarat apropiații lui Sundahl.
Între timp, Britney Spears a încercat să facă pace cu presa de scandal. După ce a lovit mașina unor paparazzi cu o umbrelă, la începutul acestui an, starul american și-a cerut scuze. Ea a postat pe site-ul personal următorul mesaj: „Îmi cer scuze față de fotografi pentru incidentul cu umbrela, de acum patru luni. Mă pregăteam pentru rolul de soție într-un film, în care soțul era mai mult absent. Am luat totul în serios și chiar m-am lăsat influențată. Din păcate nu am obținut rolul”. Ieșirea pe care a avut-o vedeta față de reporteri s-a întâmplat chiar în urma unei vizite în casa lui Federline. Poate că Britney a făcut aluzie chiar la rolul din viața ei și la telenovela dintre ea și Kevin. (antene 3.ro)






