Britanicii, întristați de moartea balenei de pe Tamisa



Membrii echipei de salvare și cetățenii britanici și-au manifestat tristețea, duminică, după ce balena care ajunsese în apele Tamisei a decedat, în ciuda eforturilor depuse pentru salvarea ei, transmite AFP.
„Sunt extrem de dezamăgit și de obosit”, a declarat Mark Stevens, membru al British Divers Marine Life Rescue Group (BDMLR), instituție care s-a ocupat de coordonarea operațiunilor de salvare.
Povestea balenei a ținut britanicii în suspans timp de aproape 30 de ore, de la apariția stupefiantă a animalului în apele Tamisei în după-amiezei de vineri și până sâmbătă seara, când a fost dat publicității anunțul referitor la moartea sa.
Balena a murit în urma unei crize de convulsii pe care a avut-o la bordul barjei ce urma să o transporte înapoi în apele mării.
Apariția inedită a balenei în Tamisa continua, duminică, să fie un mister, deși unele ziare britanice au dat vina pe sonarele utilizate de navele militare, considerate responsabile pentru moartea a mii de cetacee în fiecare an.