Britanicii, copleșiți de căderile masive de zăpadă din ultimele zile, au fost obligați să rămână mai mult timp în casele lor și au luat cu asalt un site destinat aventurilor extraconjugale, care a înregistrat un număr record de vizitatori în ultimele 24 de ore, informează Reuters.
Reprezentanții site-ului IllicitEncounters.com, care le oferă persoanelor căsătorite posibilitatea de a avea o aventură, au declarat, miercuri, că au înregistrat un număr neașteptat de mare de vizitatori în ultimele 24 de ore și că au primit un număr record de cereri de înregistrare în dimineața zilei de miercuri.
Cei mai mulți dintre noii membri înregistrați pe site provin din zonele cele mai afectate de căderile masive de zăpadă din Marea Britanie, precum Hampshire, Berkshire și West Country, directorii site-ului fiind obligați să angajeze personal suplimentar pentru a face față nevoilor tehnice cauzate de afluxul de vizitatori.
„Prin prisma acestor cifre, aș fi foarte curioasă să aflu cât de mult au «lucrat» în aceste zile acele persoane care au precizat în profilele lor că lucrează de la domiciliu”, a precizat Sara Hartley, purtătoarea de cuvânt a site-ului.
„Poate că acești soți și soții așteptau momentul potrivit pentru a se înregistra (pe site – n.r.), aflându-se departe de ochii colegilor lor de muncă și, mai important, de cei ai partenerilor lor de viață”, a precizat aceeași sursă.
Pe site s-au înregistrat 2.567 de noi membri în ultimele șase zile, determinându-i pe specialiștii în domeniu să afirme că ianuarie va fi „cea mai aglomerată” lună a anului din acest punct de vedere.
Pagina electronică are înregistrați deja peste 350.000 de britanici. Scopul site-ului IllicitEncounters.com este de a crea un mediu sigur și liber de prejudecăți, în care femeile căsătorite și bărbații căsătoriți se pot întâlni între ei.