Cântăreața Adele, marea câștigătoare a galei BRIT Awards 2012, a făcut un gest vulgar pe scenă la adresa organizatorilor, care i-au întrerupt discursul de mulțumire, întrucât transmisiunea televizată se apropia de final.
Cea de-a 32-a gală de decernare a premiilor BRIT Awards, considerate cele mai importante distincții ale industriei muzicale britanice, a fost organizată marți seară, la Londra.
La începutul galei, Adele a fost premiată la categoria „cea mai bună cântăreață britanică solo”, iar apoi s-a impus și la mult râvnita categorie „cel mai bun album al anului”, grație materialului discografic „21”, spre sfârșitul unei gale televizate care a durat circa două ore.
Între aceste două momente, artista britanică, în vârstă de 23 de ani, și-a captivat încă o dată fanii prezenți în sala O2 Arena din Londra cu o interpretare plină de entuziasm a hitului ei „Rolling In The Deep”.
Adele a interpretat aceeași piesă, live, și la gala premiilor Grammy, la începutul lunii februarie, unde reacția spectatorilor a fost asemănătoare. Artista britanică a câștigat șase premii Grammy, impunându-se la toate cele șase categorii la care fusese nominalizată.
Adele a fost nominalizată la trei categorii ale BRIT Awards, printre care și „cel mai bun single britanic”, trofeu care a revenit însă piesei „What Makes You Beautiful”, interpretată de grupul One Direction, câștigătorii unui concurs de televiziune.
În discursul ei de mulțumire, Adele a declarat: „Nimic nu mă face mai mândră decât faptul că am venit acasă cu șase premii Grammy, iar acum am primit și premiul BRIT pentru cel mai bun album. Sunt atât de mândră că sunt britanică și sunt atât de mândră că mă aflu aici, în aceeași sală cu voi toți”.
Însă discursul artistei a fost întrerupt la jumătate de prezentatorul galei, actorul James Corden, pentru a invita pe scenă trupa Blur, care trebuia să cânte în închiderea galei, în condițiile în care transmisiunea TV trebuia să se încheie.
Fotografii au surprins-o în acel moment pe Adele făcând un gest vulgar, arătând organizatorilor degetul mijlociu, însă nu se știe deocamdată dacă gestul ei a fost surprins și de camerele de televiziune.
Gestul artistei britanice a devenit imediat „un subiect fierbinte” pe internet și pe platformele sociale, obligându-i pe reprezentanții postului ITV, care au transmis gala BRIT Awards 2012, să își ceară scuze pentru faptul că au întrerupt discursul cântăreței Adele.
„Gala BRIT Awards este un show live. Din păcate, programul se prelungise prea mult și a trebuit să mergem mai departe. Îi cerem scuze lui Adele pentru acea întrerupere”, a declarat purtătorul de cuvânt al postului ITV, într-o declarație făcută publică la puțin timp după încheierea galei.
Purtătorul de cuvânt ai organizatorilor galei BRIT Awards 2012 i-a cerut și el scuze cântăreței într-o declarație oficială, făcută după eveniment.
„Regretăm ce s-a întâmplat și prezentăm scuzele noastre cântăreței Adele pentru faptul că discursul ei a fost întrerupt, din cauza programului transmisiunii televizate. Nu dorim în niciun fel să ignorăm importanța realizărilor ei incredibile, întrucât ea a câștigat cel mai important trofeu al galei de aseară. A fost premiul care a încucunat un an incredibil pentru ea”.
Trupa Blur, o prezență celebră pe scena brit pop-ului din anii 1990, a încheiat gala BRIT Awards 2012, interpretând live câteva dintre hiturile sale, precum „Girls and Boys”, „Song 2” și „Parklife”. Trupa Blur a fost recompensată în cadrul galei cu un premiu pentru întreaga carieră.
Trupa Coldplay a deschis gala de aseară interpretând piesa „Charlie Brown” de pe cel mai recent album, „Mylo Xyloto”, și a fost urmată pe scenă de grupul Florence and the Machine care a interpretat piesa „No Light No Light”.
În cadrul galei organizatorii au inclus și două momente tribut, în memoria cântăreței americane Whitney Houston, decedată pe 11 februarie, și a cântăreței britice Amy Winehouse, care a murit la Londra, în iulie 2011.
Artistul care a primit cele mai multe nominalizări în acest an a fost Sheeran, cantautorul în vârstă de 21 de ani fiind nominalizat la patru categorii: „cel mai bun album” („+”), „cel mai bun single” („The A Team”), „cel mai bun cântăreț britanic solo” și „cel mai bun cântăreț britanic debutant”.
După ce a interpretat o versiune acustică a piesei sale „Lego House”, Sheeran a primit două trofee, impunându-se la categoriile „cel mai bun cântăreț britanic debutant” și „cel mai bun cântăreț britanic solo”.
Rihanna, care a primit pentru a doua oară consecutiv trofeul „cea mai bună cântăreață internațională”, a interpretat în direct piesa „We Found Love”.
Lana Del Rey s-a impus la categoria „cel mai bun artist internațional debutant”.
Foo Fighters a triumfat la categoria „cel mai bun grup internațional”, trupa Coldplay s-a impus la categoria „cel mai bun grup britanic”, iar Bruno Mars a fost desemnat „cel mai bun cântăreț internațional”.