Bric-à-brac

Alții despre noi: scriitorul Douglas Mac Kinnon, fost oficial la Casa Albă, colaborator al președinților Reagan și Bush, cu înalte responsabilități la Pentagon, face pe site-ulRomania Insider o paralelă între una dintre cele mai prețuite actrițe din istoria Hollywood-ului și campioana de tenis Simona Halep, câștigătoarea de anul acesta a turneului de la Wimbledon: „În urmă cu aproximativ cinci ani, am văzut-o pentru prima oară pe Simona Halep jucând. Pe lângă recunoașterea uriașului ei talent, am fost impresionat de modestia ei autentică, de bunătatea față de alții, de eleganța ei și chiar și de credința ei. Atunci, m-am întors către soția mea și i-am spus: «Din punctul de vedere al talentului, distincției, eleganței, amabilității și modestiei sale, ea este o Audrey Hepburn a tenisului». Simona Halep a făcut istorie pentru poporul român și pentru România la Wimbledon și toți care trăiesc acolo ar trebui să fie foarte mândri de această realizare incredibilă. Cât despre noi, cei din afara României, ar trebui să luăm o pauză pentru a conștientiza că tocmai am fost martorii a ceva cu totul rar pentru zilele noastre. O sportivă cu mult stil, grație, generozitate, eleganță, modestie și credință atinge culmile sportului ei. Simona Halep este un model de urmat care ar trebui prețuit pentru valorile pe care la aduce sportului și… vieții ei. Succesul ei ne înalță pe noi toți.”
…Nu și-au luat nici o pauză (dimpotrivă!) postacii autohtoni care, pe net, mai ales după înfrângerea de la Shenzen în fața Kokostârkovei, o copleșesc pe Simona cu invective și reproșuri suburbane! Ca la noi!
*
Vizitând un șantier, m-am rănit destul de urât într-un maldăr de țevi ruginite. Infirmiera care m-a pansat m-a sfătuit să apelez musai la serviciile Spitalului de boli infecțioase, unde injecția anti-tetanos ți se face pe loc. După coada de rigoare, aflu că așa a fost odată; acum vaccinul cu pricina a fost transferat în unica responsabilitate a UPU (Urgențele) de la Spitalul „Sf. Spiridon”. Hai la UPU. Coadă și mai și, dar, în cele din urmă, ajung la ghișeu. Mi se fac formele pentru internarea de o zi (?), după care sunt invitat să iau loc și să aștept. Trece o oră, trec două, nici un semn. În jur, agitația tragică tipică unui asemenea serviciu spitalicesc, gemete, țipete, brancardieri, tărgi, îngrijorare, speranță, deznădejde… Răzbat din nou la ghișeu: „Doamnă, o injecție…” Mi se răspunde cu o logică, în felul ei, perfectă: „la Urgențe, se iau în primul rând urgențele, în funcție de gravitate; așteptați”. Ce pretenție să am? O injecție? Ambulanțele aduceau în flux continuu căzuți de pe casă, călcați de mașină, loviți de tren, tăiați cu bormașina, opăriți, otrăviți, simulanți… Mai trece un ceas. „Doamnă, eu…doar o injecție… anti-tetanos…” Nici un succes. După cum arăta nefericita productivitate a acelei zile de sâmbătă, rândul n-avea cum să-mi vină decât după al doilea tur al Prezidențialelor, așa că a trebuit să renunț la fireasca postură de simplu cetățean (era să scriu „alegător”), și amintindu-mi că am prieteni care, la Universitatea de Medicină, au școlit doctorimea ieșeană, dau câteva telefoane, Piscupescu vorbește cu Ixulescu, acesta cu… și mai departe cu… Victorie! Am pierdut o zi, dar am câștigat, românește, o injecție! Care a durat 3 secunde.
*
La Iași s-a lansat un excepțional album filatelic dedicat generalului Berthelot. În sala de festivități a Primăriei s-au intonat „La Marseillaise” și „Deșteaptă-te, române!”, au cuvântat, alături de Primarul municipiului, atașatul militar al Ambasadei Franței, directoarea Centrului Cultural Francez, directoarea „Romfilateliei” ș.a. – o manifestare de ținută, înscrisă în Programul „Centenar” al Municipalității. Care mi-a prilejuit o observație oarecum colaterală, desprinsă din intervenția directoarei Centrului Cultural: „Tinerii din zilele noastre (a precizat: este vorba de junii francezi) nu numai că au uitat cum se scrie de mână, dar nici nu mai știu unde și cum se lipește un timbru!”. Da, așa-i, și nu numai în Hexagon. Dispare scrisoarea și, odată cu ea, genul epistolar! Acum, ce aș putea afla în cutia poștală? Facturi întârziate, amenzi, impuneri, somații de la ANAF, citații, talonul pensiei de mult cheltuite, reclame… O scrisoare în toată regula n-am mai primit de cine știe când. Poștașul de pe strada mea era considerat de-al casei: cățelușa Tanța nu-l lătra niciodată, și, când confrații îmi trimiteau cărți ce nu încăpeau în cutie, le agăța printre crengile liliacului de la poartă. Nu l-am mai văzut de nu știu când. Drept pentru care o să-mi trimit singur o scrisoare recomandată. Semnând de primire, o să am prilejul să-l mai întreb de sănătate și de isprăvile feciorului bejenit prin Scandinavia. Oare-și mai scriu?