Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul așezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea așezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăgușanul. Așa cum spune autorul, „povestea fiecărei așezări este extrem de importantă și constituie pentru noi un patrimoniu obștesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.
BREAZA (III).În 1843, biserica de lemn din Breaza, adusă, în 1826, de la Fundu Moldovei și montată pe dealul cimitirului actual de vornicul Mihalache Macovei, avea 798 enoriași, preotul Alexe Comarnițchi fiind trecut în evidențele Mitropoliei românești din Bucovina drept Alexey Homarnicki. În 1876, biserica avea 1.355 enoriași, paroh fiind George Prelici. În 1907, Breaza, împreună cu cătunele Pocescul, Benea și Cucoșul, avea 2.056 enoriași ortodocși, paroh fiind tot George Prelici, născut în 1832, preot din 1857. paroh din 1863, iar preot cooperator fiind George Agapi, unchi al mamei actorului Florin Piersic, născut în 1871, preot din 1896. Cantor era, din anul 1900, Ioan Ghebiuc, născut în 1848.
În Breaza, va funcționa o școală cu o clasă din 1871[1], dar învățământul efectiv se va dezvolta după anul 1911, când învățătorul Eusebie Mercheș, din Fundu Moldovei, începe o adevărată operă de luminător al satului.
În 1845, vornic al Brezei este Aftanasi Voloșeniuc, cel care, în 30 noiembrie 1845, îl împuternicește, în numele vorniciei, pe Vasile Voloșeniuc să plece, prin Cernăuți, la Colomeea, unde feciorul lui își făcea datoria față de imperiul austriac, în cadrul Companiei a 14-a din Regimentul „Prințul Lucca”.
Măriuța Macovei, fosta dragoste a lui Iraclie Porumbescu, se va căsători, în 1 martie 1846, cu Vasile Cosinschi, viitor vornic al Brezei, iar zestrea miresei constă din întreaga gospodărie a vornicului Mihalachi, din 50 fălci de fâneață, 6 boi de tracțiune, 10 vaci, 2 cai și 100 oi. Martori ai înzestrării au fost Mihail Tăutul, Carl Fischoller, George Cosinschi și primarul Tanasi (Aftanasi) Voloșeniuc.
Înzestrarea din partea socrului câmpulungean, preotul George Cosinschi, s-a făcut în ziua următoare, 2 martie 1846, noua familie primind casa socrului din Câmpulung, cu o falcie de grădină în jurul casei, 5 prăjini de fâneață în Priluca, 5 boi, 3 vaci, un cal și 30 oi.
Vasile și Măriuța Cosinschi, deși putrezi de bogați, nu au fost dăruiți de soartă și cu copii, așa că, după moartea Măriuței și după o nouă căsnicie nefructuoasă, Vasile Cosinschi s-a văzut nevoit să înfieze un băiat al surorii lui, Maria, căsătorită cu câmpulungeanul Ion Grămadă, pe Artemie Grămadă, care, la rândul lui, avea să ajungă primar al Brezei, onoare de care avea să se bucure, peste vremuri, și nepotul lui Artemie, Ștefan Grămadă. Și, tot atunci, a înfiat-o și pe Ana Badale. Artemie Grămdă avea să sfârșească tragic, fiind decapitat de ruși, în 12 iunie 1916, „pe trupul Tâmpa”, pe considerentul că ar fi făcut spionaj în favoarea austriecilor, deși avusese doar nenorocul de a se fi aflat la locul nepotrivit, la timpul nepotrivit.
Primii evrei stabiliți în Breaza par să fi fost Carl Fischoller, menționat în 1846, și Abraham Schloim Gelba, cel care, în 9 noiembrie 1946, plătește arenda de 97 florini și 49 kreutzer, pentru terenuri din Breaza, Oficiului cameral din Câmpulung, dar nu înainte de a fi devenit creștin ortodox.
„Breaza, o comună locuită de Huțani, e situată pe un loc deschis; din cauza aceasta, e satul mai mult concentrat decât Fundul Moldovei.
Breaza se hotărăște, spre răsărit, cu muntele Runcul Brezei, despre sud și sud-vest, cu râul Moldova, care, de-a dreapta sa nemijlocit spală temelia muntelui Dealul Crucii; despre nord, cu muntele Măgura Brezei; despre apus, cu muntele Răchitișul Brezei…
Trecând prin Breaza, stațiunea o avurăm la prea venerabilul părinte paroch Preliciu, un adevărat părinte față cu poporenii săi. Făcând o plimbare cu Sfinția sa cătră un izvor, ce ieșea de sub piciorul muntelui Musticiu, ni descoperi părintele Preliciu că acel izvor te face vesel și purure bine dispus, ba te întinerește chiar, gustând, prin timp mai îndelungat, apă din el. Voind a căpăta și noi ceva din acea sănătate perfectă a Sfinției sale, scurs-am câte vreo șese păhară din izvorul proaspăt, rece și viu.
Casa părintelui Preliciu era plină de tineri ce călătoreau prin munți și staționau la Sfinția sa în decursul feriilor”[2].
În 1897, datorită unor inundații, care distrug niște mori, rupându-le iazurile și roțile, cea a lui Nicolae Rarion și cea a unui proprietar evreu, în Breaza se manifestă tendințele antievreiești ale preotului George Prelici și a fiului său, Ilarion Prelici, membri ai „Concordiei” lui George Popovici, care înfierează o aparentă nedreptate: „Imediat, a venit o poruncă de la căpitănat (prefectură) ca proprietarii morilor să nu facă iazurile, până nu va veni comisia. Dar ovreii n-au mai așteptat. Ei au tocmit iazul, până la o săptămână, și moara lor tot îmblă, acu, zi și noaptea. / Dar Nicolae Rarion? S-a dus bietul creștin la căpitanat, să-și ceară învoire ca să-și facă iazul. N-a primit concesiunea dorită. Ce lucru ciudat! Ovreilor le sunt toate iertate. Frumos și bine. Dar de ce e Românul la toate împiedicat și strâmtorat? Birul e mare, cheltuielile, așijderea, și venit – ca în palmă. Nu-i de mirare că alții se îmbogățesc, iar Românii sărăcesc, pe zi ce merge, că de starea bietului Român nu grijește nime, la toate dă de piedici”[3].
[1] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 53, 1876 p. 57, 1907 p. 61
[2] BUMBAC, VASILE, Schițe de excursiuni feriale. Anul 1889, în „Revista Politică”, Anul V, nr. 17 / 1 septemvre 1890, pp. 6, 7
[3] Patria, Anul I, Nr. 18, Duminecă 10/22 August 1897, pag. 2