Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul așezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea așezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăgușanul. Așa cum spune autorul, „povestea fiecărei așezări este extrem de importantă și constituie pentru noi un patrimoniu obștesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.
BREAZA (II). Mihalache Macovei, împreună cu „giuratul” Ion Ungureanul, cu vatamanul Gavril Bodnaru și cu fruntașul satului Toader Macovei, semnează, în data menționată, documentul prin care „vornicia din satul nou Breaza dă lui Toader Conta mărturie în scris că a slujit opt ani cu dreptate și bună orânduială în fervalterie”.
Există, la Breaza, o excelentă cronică parohială, începută de legendarul preot Alexe Comarnițchi, în care sunt înscrise toate familiile, cu evoluția lor în timp, inclusiv cea a unchilor lui Iraclie Porumbescu, Ioan și Maria Golembiovschi, cununați de însuși vornicul Mihalachi Macovei, dar de recursul la acea condică se poate uza doar în cazul scrierii unei monografii a comunei.
Conform documentelor în circulație, care vorbesc, în pricipal, despre tranzacții imobiliare, se pot desluși afirmări, în istoria comunei, din partea unor anumite familii.
În 13 mai 1827, Gavril Ciupiliuc, cum este caligrafiat numele Cepeliuc, cumpără, de la Dumitru și Ilinca Floce, cu 42 lei de argint, 2 fălci și 60 prăjini de pământ, situat în Gura Porșescul, peste apa Moldovei, sub Răchitiș, alături de moșia lui Ștefan Iordache și de moșia Bilăilor.
În 16 ianuarie 1830, sadovenii Ștefan și Nastasia Dăscăliței vând aceluiași Gavril Cepeliuc din Breaza o moșioară de 2 fălci și 36 prăjini, pentru 36 florini, la locul numit Răchitiș, mărginită de apa Moldovei, „pe o scursură de pârâu”, pe brazda inginerească, la Bâtcă, în Bahnă și până la moșia lui Dumitru Floce. În 19 ianuarie 1831, Gavril Cepeliuc cumpără, cu 350 florini, tot la Răchitiș, și moșia de 5 fălci și 29 prăjini a sadovenilor Petre și Varvara Lehaci.
În 20 mai 1833, câmpulungenii Petre și Ioana Grigorean vând lui Fădor Macovei din Breaza 7 fălci și 29 prăjini, pe apa Brezei, pentru 326 lei de argint.
În 6 iulie 1835, Vasile Mândrilă, supus cameral din Breaza, se plânge Administrației cezaro-crăiești din Câmpulung împotriva fratelui său și a mamei sale vitrege, care doreau să împartă între ei pământul pe care el îl răscumpărase, în urmă cu patru ani, de la Nichita Pentiuc. Vornic al satului și martor, în 1835, era Gheorghe Birău, fiul unui fost emigrant trasilvan.
Un alt supus cameral din Breaza, Constantin Vovanc, se plânge administrației imperiale câmpulungene, în 26 decembrie 1836, că, deși este căsătorit și are 4 copii, plătește impozitul imperial și celelalte taxe, deși nu are „nici un picior de pământ”, ci trăiește „pe pământ și în casă românească”, și, de aceea, roagă să fie dotat cu un lot de casă. În 1836, vornic al satului este Nichita Macovei, în această calitate întărind cererea, pe care administratorul imperial Hubrich o avizează favorabil, în 2 ianuarie 1837.
În 27 septembrie 1837, câmpulungenii Vasile și Ilinca Grămadă vând huțanului Vasile Droniuc din Breaza o moșie la Obcina Ursului, pentru 60 lei. Familia Droniuc era una dintre cele mai bogate din sat, ea cumpărând și moșii în Benia (în 1 noiembrie 1838, de la surorile Ileana Porcuțan și Marian Andronic, fetele lui Grigori Droniuc, 2 fălci și 16 prăjini de moșie, pentru „8 lei bani de argint, 5 lâni întregi, 3 lei, 20 heleri, 2 mițe, 24 heleri, care, legându-se în bani, fac 11 florini și 44 heleri”, plus o juncă pentru Ileana și 12 florini și 48 heleri, bani de argint, pentru Maria; în 1839, de la Gavril și Axinia Butnaru, 2 fălci și 40 prăjini, pentru 64 lei, bani de argint; în 3 noiembrie 1840, de la câmpulungenii Nicolai și Nastasia Mândrilă, 3 fălci și 17 prăjini, în Benia, la Răpa Roșie, lângă muntele Porșescul, pentru 200 lei, bani de argint; în 9 iulie 1846, de la Simion Șandru din Fundu Moldovei, cu 196 lei și 40 creițari, o moșie de 9 fălci, mărginită de pământurile lui Vasile și Dănilă Droniuc, iar în 19 aprilie 1848, de la Grigore Șandru din Fundu Moldovei, o moșie de 3 fălci și 40 prăjini, cu 64 lei, învecinată cu pământurile lui Iuruga, Ignat, Sărghie, Simion Șandru și Grigorie Șandru).
Unchiul lui Iraclie Porumbescu, Ioan Golembiovschi, venit la Breaza din Sucevița, unde fusese consilier comunal, și-a durat o casă, pe pârâul Făghițel, încrustând pe grindă, cum avea să facă și Ciprian Porumbescu, la Stupca, mult mai târziu, următoarea însemnare, care se mai păstrează: „Făcut această casă cinstită gospodari Icon Golembiovschi cu soția sa Maria, 1841, luna August”.
Iraclie Porumbescu sosește la Breaza, în 13 septembrie 1841, când tatăl său, Tănase, gândea să-l însoare cu Măriuța, frumoasa fată a bogatului vornic Mihalache Macovei și a soției sale, Anița. Numai că logodna, pusă la cale atunci (fata avea o avere uriașă, iar posibilul ginere avea știință de carte, ceea ce reprezenta un capital uriaș în acele vremi), se va rupe definitiv în 26 decembrie 1843, când Iraclie, aflând că Măriuța s-ar cam afla în dragoste necuviincioasă cu Vasile Cosinschi, returnează calul, primit în dar de la ipoteticul său socru, și uită de posibila sa dragoste brezeană.
