Monitorul de Suceava vă prezintă în serial istoricul așezărilor din Bucovina, lucrarea „Povestea așezărilor bucovinene”, semnată de Ion Drăgușanul. Așa cum spune autorul, „povestea fiecărei așezări este extrem de importantă și constituie pentru noi un patrimoniu obștesc pe care nu avem dreptul să-l ignorăm”.
BREAZA (I). Moș-strămoșii românilor din Breaza sunt Timotei și Berchez, menționați, ca și în cazul lui Benea, a cărui casă devenise reper toponimic, cu dealuri și runcuri în hotarnica braniștei mănăstirii Putna din 15 martie 1490. Berchez a rămas înveșnicit și în numele unei părți a satului, cândva cătun, Bentesz sau Bentești.
Ca și Benia, Breaza este atestată drept hotar de braniște a mănăstirii Putna („braniștea Benia și obcina până la poiana lui Ivan, la Făgețăi”), în hotarnica lui Ștefan Rareș, din 9 august 1551, dar o parte a moșiei brezene a câmpulungenilor, pentru care aceștia se vor judeca vreme de veacuri, este întărită, în 20 aprilie 1555, de Alexandru Lăpușneanul, mănăstirii Homor, care, astfel, dobândește, în defavoarea grănicerilor câmpulungeni, „un plai, care se cheamă Măgura, cu toate poienile și izvoarele, care sunt de la Cârstăneia (văduva lui Cărstea, vornicul Vamei), care acel mai sus zis plai a fost a noastră dreaptă domnească ocină”.
„Hotarele muntelui Măgura se pot constata după ispisocul de întăritură al lui Dabija voievod, din 1662, Ianuarie 3.
Hotarul începe la iezer la Feredeu, tot cu Opcina, la culmea Prislopului, până la fântână prin pădurea Praca, până la apa Moldovei, cu apa Moldovei în sus, până unde cade pârâul în Moldova. Muntele Breaza, până la iezer”[1].
În hotarnica braniștei mănăstirii Putna, întărită de Vasile Lupul, îm 15 august 1647, sunt menționate vecinătățile cu Breaza, respectiv „vârful muntelui Tatarca Mare și tot cu Opcina, peste vârful Găinei, la Molda, drept la vârf, prin făget la Petrișul, la Sălașul Mare, la alt sălaș, la râul Benea, drept la Arsură, la Oglinda și la Poiana Crucii”[2].
Moșie a scaunului domnesc, deci a instituției voievodale, ca întreg ținutul grăniceresc al Câmpulungului Moldovenesc, Breaza se afla în hotarul moșiilor mănăstirii Putna cu cel al mănăstirii Humorului, hotarul celei din urmă mănăstiri, stabilit în 3 ianuarie 1662, începând, pe teritorul Brezei, „la iezer la Feredeu, tot cu obcina, pe culmea Prislopului, până la fântână, prin pădurea Praca, până la apa Moldovei, cu apa Moldovei, în sus, până unde cade pârâul în Moldova, muntele Breaza până la iezer”.
Românii din Breaza sunt câmpulungeni, adesea proveniți din Fundu Moldovei sau din Sadova, precum Ioana și Istrate Floce, care își înzestrează fata, Teodosia, la logodna cu Miron Checheriță (străbunul unei celebre rapsoade din Vama, Ana Checheriță), în 2 februarie 1723, „în Breaza, cu un loc pe care l-am cumpărat de la Nechifor”.
De altfel, în Breaza se stabiliseră mulți grăniceri câmpulungeni, proveniți din toate satele, dovadă fiind documentul din 21 mai 1737, prin care călugării mănăstirii Homor se împacă, pe bază de mărturii, cu Vasile Lehaci, Ștefan Fășcu și alți „oameni care sunt locuitori mai în sus de Strajă, pe apa Moldovei” (deci, la nord de Piatra Străjii din Pojorâta), după ce „am avut noi, călugării de la Homor, cu acești oameni multă gâlceavă și multă pricină pentru o bucată de loc, cât ține, din pârâul Negri, în jos, pe Moldova, până spre Dealul Negru și Moldova, în sus, până în gura Brezi și Breaza până la iezer”.
Tranzacțiile cu moșii, din vremurile care urmează, confirmă statutul câmpulungean al satului Breaza, cu drept de revendicare ca dată a atestare documentară pentru ziua de 14 aprilie 1411, data atestării Câmpulungului.
Astfel, în 14 martie 1787, Ioniță Holuț (nume sadovean) și Lup vând lui Vasile Leuștean (vechi nume, ca și Lehaci, din Fundu Moldovei) „o dreaptă moșie a mea în Breaza, anumă Pochină” (Pinet), iar în 17 august 1808, Toader Șandru vinde lui Timofte Sărghie și vărului său, Grigore (cel care deja cumpărase mai multe moșii în Benia) „partea me, care se numește Veja cea mare”, situată, deci, la poalele muntelui cu același nume.
În 1816, când mănăstirea Solca, primind, la schimb de fațadă, cu Maria jitnicereasa, mătușa voievodului cu rădăcini câmpulungene (Călmașul), Grigore Ioan Callimah, munții Cocoșul, Găina și Porșescul, călugării colonizează vatra actualului sat Breaza cu „78 de familii de rusneaci”, iar românii, cu case răzlețite pe înălțimi, încep să se aduce în vatra satului.
Statutul de comună datează, deci, din 1816, dar comuna Breaza există ca atare abia din 1818, primul vornic al satului, huțanul Grigore Hajdeac, apărând și într-o mărturie din 2 martie 1824, alături de Ioan Cepeliuc și de Gheorghe Buhaleac, prin care se atestă că Dronina Sărghie și Iosif Mazurea au avut o prisacă în Breaza.
În 7 august 1826, vornic al Brezei era Mihalachi Macovei, cel care, după ce va rata șansa de a-și căsători fata, Măriuța, cu Iraclie Porumbescu, se va mulțumi cu un ginere câmpulungean, Vasile Cosinschi, fiul preotului din Câmpulung.
[1] BALAN, TEODOR, Documente bucovinene, vol. I / 1507-1653, Cernăuți 1933, pag. 214
[2] BALAN, TEODOR, Documente bucovinene, vol. II / 1519-1662, Cernăuți 1933, pag. 129