Alături de frățiile și breslele de negustori și meșteșugari, în Suceava a funcționat și o așa numită “breaslă socială”, care avea un rol de asanare a spațiului public și îndeplinea o funcție igienico-sanitară: breasla cioclilor.
“Breasla foarte de treabă este pentru îngroparea morților…”
Cea mai veche mențiune privind existența unei asemenea bresle la Suceava datează din vremea domniei lui Vasile Lupu (1634 – 1653), dar cioclii, ca practicanți ai unei îndeletniciri necircumscrise unei bresle, sunt pomeniți în urbe încă de la sfârșitul secolului al XVI-lea (1597) ca fiind cei ce țineau și “mesernițile” (măcelăriile) mănăstirii armenești”.
Breslele sociale, prin care era organizată caritatea publică, depindeau direct de biserică.
Așa erau “caliciile”, aglomerările de săraci cerșetori, care apar în documentele vremii (în Moldova sunt pomenite cele din orașele Iași și Roman) începând cu sec. al XVII-lea.
La 1673, în întăritura dată de patriarhul Dosoftei breslei cioclilor din Iași, se spunea că “breasla foarte de treabă este pentru îngroparea morților, a săracilor și a străinilor acelora ce mor aici în târg, pre ulițe și pre supt garduri, prin gunoaie”.
Ciuma, sau “Moartea neagră”
Epidemiile, cu precădere epidemiile de ciumă, care făceau ravagii în epocă, au stat la originea constituirii breslelor de ciocli.
Ciuma, sau “Moartea neagră”, a îngrozit omenirea, cea mai ucigătoare epidemie (din sec. al XIV -lea, din anii 1348-1350) omorând (după estimările demografilor moderni) o treime din populația care trăia atunci în aria situată între India și Islanda.
Cunoscută din sec. al XV-lea și în Moldova, ciuma se asocia nenorocirilor produse de războaie.
Numărul mare al morților, care rămâneau neîngropați, necesita constituirea unui corp de oameni care să strângă leșurile.
Aceștia erau cioclii, care, la început, erau recrutați dintre ciumații care scăpaseră de moarte, despre care se credea că nu mai pot fi atinși de boală.
“Osebiți oameni care se numesc cioclii…”
Grigore Ghica Vodă, care a domnit în mai multe rânduri în Moldova și în Muntenia, a organizat, atât la Iași, cât și la București (ca urmare a ciumei din țările române din prima jumătate a sec. al XVIII-lea), breslele de ciocli, stabilind numărul membrilor breslei și punându-i sub conducerea unui căpitan (mai apoi “polcovnic de ciocli”), având următoarele atribuțiuni: strângerea și îngroparea cadavrelor, ridicarea și transportarea bolnavilor la spital, cercetarea mahalalelor pentru a-i găsi pe bolnavii ascunși, dezinfectarea caselor, îngrijirea ciumaților.
La 1757, voievodul Constantin Racoviță stipula, la rândul său, într-un hrisov că “fiștecare târgu, câte sunt aicea în țara Domniei mele, au osebiți oameni care se numesc cioclii, care sunt pentru îngroparea oaselor celor străini și nemernici și săraci, cum și pentru a tuturor celor care răposează”.
“La târgul acesta au fost briaslă de ciocli…”
Referindu-se la Suceava, Constantin Racoviță sublinia că “la târgul acesta au fost briaslă de ciocli”, care “au avut și testamenturi” (înscrisuri care “s-au prăpădit la vremile de nepace”), dar, pentru că “este cu nevoie orășenilor…hotărâm ca să-și găsiască târgoveții zece oameni streini și fără de bir în vesterie să-i facă cioclii, puind și staroste de cioclii tot din dânșii”.
“Și acești cioclii cu starostele lor – se precizează în continuare – să fie în pace și iertați pre capețile lor de tot birul vesteriei, nemărui nemică să nu dea nici mult, nici puțin, nici la greu a țărei nici cu târgoveții la nemică să nu fie amestecați, nici să-i tragă după vreme la vro cheltuială a cuiva, ce să fie numai pentru îngroparea oaselor celor ce vor repăusa, străini și de loc nemernici și lipsiți”.
Sub ascultarea și îndrumarea mitropolitului Moldovei
Ca breaslă socială, breasla cioclilor se afla sub oblăduirea bisericii.
“Ascultarea” și “svoreala” (îndrumarea) cioclilor, așa cum se consemnează în hrisovul lui Constantin Racoviță, “să le fie de Sfinția Sa Preasfințitul mitropolit al țărei, cum sunt și cioclii de pre la alte târguri, unde este eparchia Sfinției Sale”.
Documentul scoate membrii breslei de sub orice altă supunere.
“Și nici vornicii de Suceavă să n-aibă treabă cu dânșii, nici pârcălabii, nici ispravnicii de ținutul Sucevei, nici să-i judece, nici să-i globească, pentru căci vinele lor le va căuta Sfinția Sa părintele mitropolitul; aflându-să de când s-ar tâmpla să facă moarte de om și furtișaguri, care aceste doauă vinovății se cuvin a să judeca cu divanul domnesc”.
De la cioclii de altădată, la antreprenorii de pompe funebre
După ocuparea de către austrieci și anexarea părții de nord-vest a Moldovei, sub numele de Bucovina, la Imperiul Habsburgic, breslele de cioclii, ca toate celelalte bresle de sorginte feudală, și-au pierdut în perioada iosefinistă (când s-a pus accent pe libertatea exercitării profesiunilor) din importanță.
S-au pierdut totodată și scutirile de dări ale breslașilor, iar după emiterea diplomei imperiale din anul 1804, când s-a revigorat rolul breslelor în cele trei orașe din Bucovina (Cernăuți, Siret și Suceava) și au fost instituite ocoalele de breaslă (care cuprindeau toți meseriașii din orașe și din zonele adiacente), ocoale care erau împărțite în 12 bresle, fiecare din ele enumerând mai multe profesiuni, cioclii de altădată au dispărut din scripte.
Au apărut însă, odată cu noile profesii și servicii impuse de civilizația occidentală, antreprenorii de pompe funebre, care se îngrijeau de toate cele necesare ceremoniilor funerare, de la confecționarea și ornarea sicrielor, la transportul pe ultimul drum (cu dricul) și înhumarea (sau incinerarea) corpurilor persoanelor decedate.
“Nimeni întru nemică să nu-i învăluiască”
Cioclii aveau parte de o serie de privilegii.
Într-un hrisov din ianuarie 1704, pentru breasla cioclilor din Suceava, voievodul Moldovei, Mihai Racoviță, spune că “Domnia mea m-am milostivit și am dat și am înnoit și am întărit acestei bresle de ciocli din târgul Suceavă, de la Sfânta Mitropolie, precum au fost mai denainte vreme din ispisocul de întăritură de la Gh. Ștefan voevod și de la Gh. Ghica voevod și de la Ștefan Vasile voevod… ca să hie în pace de dajdie, și de zloți, și de lei, și de taleri, și de aspri, și de orți, și de cai împărătești, și de boi, și de cai de olac și de podvod, și de care cu fân, și de cânepă, și lemne, și de oameni de șeici, și de braniște…și de alte dări, de toate câte vor hi pe alți târgoveți în țara Domniei mele, nimeni întru nemică să nu-i învăluiască”.
Robe cu glugi care le acopereau fața
În Florența din anii ciumei bubonice (1348-1350) morții și bolnavii erau strânși de Compagnia della Misericordia (întemeiată în anul 1244 pentru îngrijirea bolnavilor), ai cărei membri purtau robe cu glugi care le acopereau fața.
Probabil că și cioclii evului mediu moldav își ascundeau chipul.
În timpul epidemiilor, cadavrele erau încărcate în care descoperite, iar bolnavii erau transportați la bolnițe în căruțe cu coviltir.
Oamenii, înspăimântați, își părăseau casele și localitățile rămâneau pustii.
În iarna anilor 1658-1659 voievodul Gheorghe Ghica, împreună cu familia și curtenii săi, s-a refugiat de frica ciumei în Cetatea Sucevei, care fusese abandonată și locuită conjunctural după distrugerile suferite în asediul din anul 1653.
