FOTBAL PE PÂINE

Brazilia e pe 2



Pe TVR 2! Să fie de vină pipeta cu care ne-a picurat fotbal selecționata auriverde? Sau simplul fapt că partida Australia-Croația chiar a avut o miză? Poate că s-au împletit cele două motive, dar n-ar fi exclus ca tocmai aseară Brazilia să fi făcut spectacol, remorcată la entuziasmul unor rezerve neatinse de morbul apatiei. Sunt cel puțin trei jucători constrânși la adăstare pe margine, care ar dinamiza jocul Braziliei: Cicinho, Juninho Pernambucano și Robinho, dintre care doar ultimul a simțit până acum iarba sub crampoane. Dacă însă e adevărată afirmația lui Grădinescu, aceea că sponsorii au un cuvânt greu de spus în alcătuirea echipei, nu-i văd bine pe posesorii tricourilor cu numere mai mari de 11. Oare cât de mult ar trebui să se îngroașe gluma pentru ca argumentele extrasportive să nu mai prevaleze? Răspunsul îl vom afla din optimi, când titularii vor fi nevoiți să mănânce jăratic, fiindcă rezerviștii chiar stau ca pe jăratic.
L-am văzut cu toții pe Michael Owen contorsionat după câteva secunde de joc. Felul în care s-a accidentat fostul copil teribil al fotbalului englez ridică unele întrebări asupra uzurii la care s-a ajuns în fotbalul profesionist. Se tot vorbește despre antrenamente științifice, dar iată că de la un anumit moment încolo, acestea șubrezesc în loc să fortifice. Fotbalul, început din fragedă pruncie altfel decât ca o joacă, devine sport extrem la maturitate. Fapt este că Albionul rămâne în doi atacanți, Crouch și Rooney, ultimul fiind și el convalescent. Pe bancă se mai află și acel puștan de 17 ani, Theo Walcott, cel care n-a apucat încă să joace pentru Arsenal, dar toată lumea se înghesuie să-l laude. Poate că Eriksson îi va face botezul focului mai devreme decât credea. Personal mă cam îndoiesc, la turneele finale curajul tehnicienilor se oprește în general la selecție, de aceea mă aștept ca, la schimbări, suedezul să mizeze pe susținerea pe benzi din linia a doua, cu Downing, un fugaci cu ochelari de cal, sau cu Lennon, un lateral care are mereu driblingul la el.



Recomandări