Oferte de sezon

Brazii de Crăciun și-au făcut apariția în piețele Sucevei



Mulți întreabă de prețuri, dar puțini cumpăra, spun vânzătorii de brazi
Mulți întreabă de prețuri, dar puțini cumpăra, spun vânzătorii de brazi

Tradiția împodobirii bradului de Crăciun se păstrează încă, dar tot mai puțini suceveni cumpără brazi naturali, pentru a-i avea în casă de sărbători.
Așa spun comercianții de brazi care și-au făcut deja apariția prin piețele Sucevei, cu oferte variate, după gustul și buzunarele fiecăruia.
Cei mai ieftini brăduți pot fi cumpărați cu 30 de lei, dar, în funcție de dimensiunile lor, de cât sunt de deși, de cum le este coroana și dacă au sau nu conuri, prețurile cresc până la 200 de lei.
Cum tot în această perioadă este și tradiția agățării de rămurele de vâsc în casă, unii au venit chiar și cu o ofertă 2 în 1 – brad cu vâsc crescut natural pe el.
În spatele Pieței George Enescu sau în laterala Pieței Mari, zeci de brazi își așteaptă cumpărătorii, dar, deși mulți se opresc să-i admire și să întrebe de prețuri, puțini sunt cei care cumpără.
Vânzătorii se plâng că mai mult au venit controalele peste ei decât clienții, dar câtă vreme brazii au crotaliu și documente de însoțire, scapă de amenzi.
Majoritatea brazilor scoși până acum la vânzare sunt din pădurile județului, cumpărați atât de la Direcția Silvică Suceava, cât și de la ocoale silvice private.
Chiar de nu costă o avere, pentru un brad frumos, prețul mediu fiind de 50-70 de lei, în funcție de înălțime, vânzătorii nu se așteaptă la mari încasări.
Dacă pe vremuri sucevenii nu aveau alternative, acum brazii artificiali au ajuns să împodobească tot mai multe case, iar marile centre comerciale vin și ele pe piață cu oferte variate – brazi de la 30 la 90 de lei (cei argintii), în vreme ce brazii argintii la ghiveci costă 100 de lei.