Foarte fidele pentru zugrăveala tagmei poeților sunt versurile lui Serghei Esenin, din poemul „Omul negru”:
„Ah, mi-s foarte dragi poeții!
Șleahtă de caraghioși.
Ei îmi amintesc povestea, cunoscută și banală,
Cum unei studente
Pline pe obraz de coși,
Din mers,
O hâzănie pletoasă, ros de poftă sexuală,
Îi vorbește prins de vervă
Tocmai despre univers.”
Traducerea îi aparține lui George Lesnea, poet și el, căruia i-a scăpat și un dezacord cu această ocazie, fiindcă hâzănia s-ar fi cuvenit să fie „roasă”, nu „ros de poftă sexuală”.
Trecând peste asta, și mie mi-s foarte dragi poeții, cel puțin poeții de mușama ai României de azi, care scriu versuri citite doar de ei, poate nici de ei. O șleahtă de caraghioși și, mai ales, de prestatori de pupături în cururile cu altitudine. Cu greu se găsește un premier, un senator sau un șef de județ sau de oraș, căruia poeții să nu-i ia la lucrat cadranul, cu precizia și regularitatea limbilor de ceasornic.
Poeții României sunt în general urât mirositori și nu pot fi numiți „hâzănii pletoase”, fiindcă cei mai mulți au chelii abundente. Poartă haine mototolite și fără gust, pantofi scâlciați, și umblă deghizați sub niște bărbi care pot fi reciclate de industria periilor. Micile lor bunuri sunt cărate uneori de câte o geantă roasă de vreme sau de câte o sacoșă de plastic, cu care cutreieră de colo până colo, ca niște pui de bogdaproste.
Nu m-ar deranja deloc viața lor, dacă nu aș trăi într-un oraș și un județ (Iași) condamnate la subdezvoltare. Șeful de județ, care a condus ani buni și orașul principal, e celebrul Simirad. Iar lingușeala poeților a mers până acolo că l-au primit în Uniunea Scriitorilor (de unde capătă și o pensie lunară), ba îl mai și premiază din când în când (ultima oară, luna trecută, cu premiul literar „Nicolae Gane”).
Județul Iași e mort, orașul la fel. Nici un proiect, nici o strategie, un aeroport de pe care pleacă două curse interne și una externă, parcări care nu se construiesc, fiindcă primăria câștigă mai bine din ridicarea mașinilor parcate în locuri nepermise.
Mă uit cu invidie la județul și orașul Suceava, unde Flutur a atras un milion de euro pe zi, din fonduri europene. Bravo, maestre Flutur, asta înseamnă să fii gospodar! Tot respectul!
Maestre Flutur, dacă îl vezi pe la ședințele PD-L pe Simirad, trimite-l undeva din partea ieșenilor! Dar fă-o în versuri, că omul e membru în Uniunea Scriitorilor!