Dacă sunteți amator de brânzeturi, dar parcă v-ați plictisit de aceleași și aceleași feluri, vă propunem câteva specialități interesante, „culese” de prin lume
Multe persoane consumă cu plăcere tipurile „standard” de brânză – fie cele autohtone, precum telemea, caș sau brânză dulce, fie cele originare din țările cu tradiție îndelungată în arta preparării brânzeturilor, ca, de exemplu, mozzarella sau emmentaler. Totuși, dacă doriți să variați meniul și să încercați și alte feluri de brânzeturi, oferta în acest sens este destul de generoasă, căci în fiecare colț al lumii puteți descoperi o nouă specialitate culinară care să vă încânte simțurile. Vă prezentăm, deci, câteva tipuri de brânzeturi extrem de gustoase, dar în aceeași măsură neobișnuite și prea puțin cunoscute.
Brânzeturi din Europa
Italia se poate mândri nu doar cu foarte popularele tipuri de brânzeturi cum sunt, de exemplu, mozzarella, gorgonzola sau parmezanul, ci și cu sortimente mai puțin cunoscute, dar fără îndoială la fel de deosebite. Printre acestea menționăm brânza Pecorino Romano – unul dintre cele mai vechi soiuri de brânză, un sortiment cu o textură dură și gust sărat, care se folosește pentru a da un gust special pastelor și salatelor. Datorită faptului că este sărată, Pecorino Romano este deseori preferată în defavoarea mai popularului parmezan. Acest sortiment de brânză se prepară numai din lapte de oaie și se produce în special pe insula Sardinia. Despre Pecorino Romano se spune că era nelipsită în alimentația legionarilor romani, iar în prezent încă se prepară potrivit rețetelor originale ce datează din acea perioadă.
Așa cum bine se știe, Franța își perfecționează de sute de ani arta preparării brânzeturilor și multe dintre brânzeturile produse în această țară poartă numele regiunii sau mănăstirilor unde își au originea. Un sortiment extrem de interesant, dar mai puțin cunoscut, de brânză franțuzească este Boulette d’Avesnes. Provine din nordul Franței și este o brânză specială, nu doar prin faptul că este condimentată cu tarhon, ardei și cuișoare, ci, mai ales, prin faptul că, în timpul procesului de condimentare, coaja calupurilor este spălată cu bere. Brânza Boulette d’Avesnes este modelată în formă de con sau de pară, iar peste ea se presară boia din belșug.
Nici Spania nu se lasă mai prejos. Această țară se poate lăuda cu o gamă foarte variată de brânzeturi, care sunt produse nu doar pe continent, ci și în Insulele Canare și Baleare. Un sortiment foarte interesant de brânză spaniolă este cea numită Majorero. Acest soi se produce în Insulele Canare din lapte de capră și este specială prin faptul că are o textură cremoasă, untoasă și un gust picant, foarte puternic și ușor amărui.
Pe teritoriul Germaniei se produc sute de varietăți de brânzeturi, unele dintre ele având tradiții de câteva sute de ani. Poate cea mai neobișnuită dintre acestea este brânza Milbenkäse sau Spinnenkaese, care a fost preparată prima dată în Evul Mediu. Pentru producerea acestui sortiment de brânză, laptele închegat este amestecat cu sare și chimen, apoi lăsat să se usuce. Brânza uscată este așezată într-o cutie împreună cu mici vietăți – bacterii de fermentație, mai precis – ale căror excremente contribuie la procesul de fermentație a brânzei, aceste vietăți fiind consumate și ele împreună cu produsul final. Cu cât este lăsată mai mult să fermenteze împreună cu bacteriile, cu atât brânza este mai închisă la culoare, deci este posibil ca acest sortiment să nu fie chiar pe placul oricui.
Specialități din alte colțuri ale lumii
O legendă din Orientul Mijlociu spune că brânza a fost inventată de un arab care a călătorit prin deșert, transportând lapte proaspăt într-o piele de capră. Până când omul a ajuns la destinație, căldura și mișcarea transformaseră deja laptele în brânză. Indiferent dacă legenda este sau nu adevărată, producția de brânzeturi este importantă în Orientul Mijlociu. Unul dintre cele mai interesante sortimente de brânză din această regiune este Nachshon Tzon – un produs originar din Siria, făcut din lapte de oaie, care, în mod tradițional, se servește prăjită în ulei de măsline.
America de Sud este renumită pentru agricultura bazată pe creșterea vitelor, prin urmare nu este surprinzător faptul că aici se produc și brânzeturi excepționale. Cel mai special soi este Reggianito, o brânză argentiniană care are un proces de maturare extrem de lung. Reggianito este un sortiment de brânză sărată, presărată cu cristale albe, formate din aminoacizi și se servește, în general, ca ingredient în prepararea anumitor mâncăruri.
Brânzeturile sunt relativ rare în India, unde majoritatea populației adoptă alimentația vegetariană. Totuși, se produc și aici câteva sortimente de brânzeturi, dintre care merită să menționăm sortimentul numit Paneer. Este vorba despre o brânză nematurată, cremoasă și nu foarte grasă, care se poate servi la fel de bine ca fel principal sau ca desert, iar o caracteristică specială a sa este faptul că nu se topește atunci când este expusă la temperaturi ridicate.
Oana OLARU