Sucevenii cu bani și mașini de lux, cumpărători de cărți la metru și de „antichități” din magazinele de suveniruri au oportunitatea de a trece, cu investiții minime, la un nivel superior, cel al „colecționarilor de artă”. Livingul unei vile nou construite în unul dintre cartierele rezidențiale ale orașului poate fi îmbogățit cu copii de tablouri sau sculpturi ale unor artiști celebri sau cu icoane învechite artificial, care să ia ochii oaspeților. Salariile extrem de mici, de 10-15 milioane de lei vechi și condițiile grele în care muncesc restauratorii pot face să se întâlnească cererea cu oferta, în universul falsurilor de artă.
Cel mai vechi restaurator de metale din Suceava, în vârstă de aproape 70 de ani, Mihail Jelesneac, a lucrat 27 de ani cu migală la restaurarea unor obiecte de patrimoniu de nivel zero, la Peleș, la Posada sau la Muzeul de Artă de la Mănăstirea Cotroceni, precum și la recuperarea pentru public a bijuteriilor și a altor obiecte din metal găsite în săpăturile arheologice de la Suceava.
Nu este interesat de piața falsurilor de artă și spune că acestea sunt „pentru ignoranți și maneliști”, deoarece un ochi avizat detectează copia. Pentru el, a face replici după obiecte de artă înseamnă să scazi valoarea tabloului sau sculpturii respective, dar recunoaște că procesul în sine nu este foarte dificil și că în condiții economice grele poate deveni tentant pentru restauratori.
„La obiecte decorative e simplu. Faci amprentarea, apoi turnarea și colorarea până seamănă cu originalul. La mobilier e mai greu și mai scump, plătești și manopera. Cariile de învechire se fac cu un burghiu foarte fin. Nu se poate amprenta, se lucrează după cataloage. La metal e mai greu. Patinarea e simplă, cu coloranți, ulei sau tempera, urmează uscarea și protecția cu lac”, spune restauratorul.
Ne arată o copie făcută după o Shiva decorativă, identică cu originalul, pe care a lucrat-o „de probă” în urmă cu aproape 30 de ani, dintr-un material utilizat în stomatologie.
Muzeul din Suceava a câștigat din restaurare peste 100.000 de euro
În Suceava există 27 de restauratori în activitate, toți angajați ai Complexului Muzeal Bucovina. Șefa lor, Doina Creangă, afirmă că este o tagmă aparte, în care secretele sunt păzite cu strășnicie.
„Cele mai puține studii și cărți de specialitate sunt în restaurare. Este o meserie frumoasă, fiecare piesă îți oferă altceva, dar salariile sunt mici, maxim 400 de euro și sunt foarte multe boli profesionale pentru că se lucrează cu substanțe toxice care se cumulează, ca să nu mai vorbim de praf”, a spus Doina Creangă.
Printre cele mai valoroase piese restaurate la Suceava sunt textilele arheologice, unele documente, bijuterii, monedă, manuscrise și ceramica de tezaur. Sumele pe care le-a câștigat Complexul Muzeal de la beneficiari externi, ca urmare a activității restauratorilor săi, au crescut de la 3.025 de euro în 2006, la 15.737 euro în 2007, 75.518 euro în 2008 și au scăzut la 20.500 în anul de criză 2009. La asta se adaugă restaurarea propriilor piese ale muzeului, în baza salariului pe care acești angajați îl primesc de la stat.
Omul, cel mai mare dușman al pieselor arheologice
Mihail Jelesneac consideră că cel mai mare dușman al pieselor găsite în șantierele arheologice este omul, care „prin ignoranță și lipsă de educație, de respect pentru piese și trecutul istoric” provoacă degradarea obiectelor.
Își amintește când a primit la lucru, de la Rădăuți, un pumnal dăruit de Napoleon valetului său. Lama era distrusă, dar s-a păstrat inscripția de danie, mânerul cu blazon și monogramă și teaca de piele. Lama originală a ajuns probabil cuțit de tăiat porci. A fost restaurat integral.
„Un laborator de restaurare este o clinică pentru obiectele de patrimoniu. Acestea parcurg aceleași etape ca și un pacient în spital: investigații, fișă, diagnostic, tratament”, a afirmat el.
Unele piese nu mai ajung în muzee niciodată. De exemplu, în anii ’70, la demolarea unei case la Broșteni s-a găsit o armă de vânătoare a prințului Nicolae, cu încrustații de aur. Mihail Jelesneac a fost anunțat de descoperire, a plecat la Miliție, numai că nimeni nu mai știa nimic de armă. Tot pe vremea comuniștilor, o femeie din Rădăuți a fost pârâtă că are în casă un havuz. Miliția a fost și i l-a confiscat pentru că nu l-a declarat, ulterior femeia a îndeplinit formalitățile legale, dar când să-și recupereze obiectul, nu l-a mai găsit.
„În zonele Siret, Rădăuți, Vatra Dornei și Gura Humorului au fost oameni care în decursul timpului au avut piese valoroase. S-a vândut tot. În primii ani după 1990 veneau mașini din Austria și Germania, erau deja persoane specializate în asta și s-a vândut tot peste graniță. Nici la ora asta nu există un control și o evidență a ceea ce se întâmplă în domeniul obiectelor de artă”, povestește cu amărăciune restauratorul.
„Manualul falsificatorului de artă”
Mihail Jelesneac mai spune că pe vremea comuniștilor era mai multă ordine în patrimoniu, iar în ceea ce privește falsurile, era aproape un subiect tabu.
„Nu aveam voie să facem replici decât comandate, erau documente speciale pentru asta. Pe vremea lui Ceaușescu nu-și permitea nimeni asemenea distracții”, a mai spus Mihail Jelesneac.
Astăzi, cu câteva sute sau mii de euro poți avea copie după aproape orice, există chiar și un fel de „Manual al falsificatorului de artă” (Art Forger’s Handbook), scris de unul din cei mai cunoscuți falsificatori de tablouri, Eric Hebborn. Aici sunt descrise tehnicile care trebuie folosite pentru ca un tablou fals să pară autentic, de la învechirea artificială a pânzei cu ultraviolete și cu praf din aspirator, până la răzuirea semnăturii. Eric Hebborn a absolvit Academia Regală de Arte din Londra și și-a făcut ucenicia la un atelier de restaurare a operelor de artă, înainte de a-și începe propria afacere cu falsuri. A produs aproximativ o mie de desene, în mare parte copii după Rubens, Bruegel, Van Dyck, Poussin și Tiepolo. Cele mai multe dintre tablourile sale au fost vândute prin case de licitații celebre, ajungând în colecții prestigioase.
În 1978, un negustor de artă din Londra și-a dat seama că tabloul pe care vroia să-l cumpere de la Hebborn era un fals și a făcut public acest lucru, făcându-i pe restul colecționarilor care cumpăraseră opere de la el să verifice din nou autenticitatea tablourilor. Toate erau falsuri. La 8 ianuarie 1996, la scurt timp după publicarea ediției italiene a cărții sale „Manualul falsificatorului de artă”, Eric Hebborn a fost găsit pe o stradă din Roma, cu craniul zdrobit cu un obiect contondent. A murit în spital, la 11 ianuarie 1996.
Există și un film documentar Eric Hebborn: Portretul unui falsificator Master, care prezintă un interviu extins cu Hebborn în casa lui din Italia, produs pentru Strand Omnibus BBC și difuzat în 1991. A practicat o „meserie” bănoasă, dar riscantă și până la urmă fatală.
