Nemulțumire

Bradul din primărie, subiect de ironii în Consiliul Local Suceava

Întrunirea de îndată a consilierilor locali suceveni, care a avut loc vineri dimineață, la ora 09.00, în vederea aprobării unei rectificări bugetare, care ar fi trebuit să se termine în maxim un minut de la începerea ședinței, s-a prelungit ca urmare a luărilor de cuvânt ale consilierilor locali, care au ridicat o serie de probleme.
Una dintre nemulțumirile acestora, care a devenit rapid subiect de ironii, a fost stârnită de aspectul mult prea simplu al bradului de Crăciun din sediul primăriei municipiului reședință de județ.
„Dar ce brad frumos avem în primărie… Să te tot mândrești cu el! Dacă știam că așa arată, mai aduceam și eu câteva globuri de acasă…”, a spus ironic Lucian Harșovschi, unul dintre cei mai vocali consilieri locali, care nu ratează nici o ocazie pentru a critica diverse aspecte pe care le sesizează în municipiu și au legătură cu administrația locală.
Nici unul dintre ceilalți consilieri locali prezenți nu l-a contrazis în cele afirmate, tăcerea lor fiind un fel de confirmare a impresiei create, mai ales că, în urmă cu câțiva ani, bradul din Primăria Suceava era luat ca etalon de frumusețe, sub el venind cu colinda copii din toate școlile și grădinițele municipiului, cât și diverse alte grupuri de colindători, care făceau adevărate spectacole de Crăciun, spre încântarea celor prezenți acolo din diverse motive.

Recomandări

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la Administrația Piețelor Suceava, cu păstrarea drepturilor contractuale

82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale
82 de salariați ai Primăriei Suceava vor fi transferați la noua societate înființată, cu păstrarea drepturilor contractuale

Străpungerile rutiere din curțile școlilor Nr. 3 și ”Ion Creangă”, retrase de pe ordinea de zi a Consiliului Local