Pregătiri de sezon

Brad de 20 de metri în centrul Sucevei, pentru sărbătorile de iarnă

În centrul municipiului Suceava și-a făcut deja apariția tradiționalul brad pentru sărbătorile de iarnă
În centrul municipiului Suceava și-a făcut deja apariția tradiționalul brad pentru sărbătorile de iarnă

În centrul municipiului Suceava și-a făcut deja apariția tradiționalul brad pentru sărbătorile de iarnă.
Frumosul brad, de 24 de metri lungime și cu o coroană impresionantă, a fost adus de Direcția Domeniului Public, a Primăriei Suceava, de la un ocol silvic privat, de la Bogata.
Ulterior, înălțimea sa a fost ajustată la aproximativ 20 de metri de la nivelul solului, pentru a se potrivi cât mai bine în amplasamentul special de pe esplanada centrală, unde a fost băgată în pământ 1,5 metri din tulpina sa, pentru o mai bună stabilitate.
„De miercuri începe operațiunea de ornare a bradului de sărbătoare cu mii de luminițe, pe fiecare creangă în parte, o muncă migăloasă, cu foarte multe legături electrice, care durează și nu poate fi făcută pe orice vreme. În cursul zilei de marți aducem și bradul care va fi montat în sensul giratoriu din Burdujeni, va avea undeva la 14 metri înălțime și va fi ornat cu acea frumoasă instalație în cercuri. Cel de-al treilea brad pe care îl aducem, tot săptămâna aceasta, dar mai mic, va fi amplasat în fața Primăriei Suceava”, a precizat Marian Andronache, șeful Direcției Domeniului Public.
Luminile de sărbătoare în bradul din Centru dar și din oraș vor fi aprinse tot de Ziua Bucovinei, adică în mai puțin de două săptămâni, dar în discuție pentru luna decembrie sunt și alte evenimente, precum Târgul de Crăciun, cu târg de meșteri populari și cete de colindători din județ, care vor fi posibile doar dacă se menține o rată mică de incidență a îmbolnăvirilor de coronavirus.

Recomandări

Nicolae Robu la deschiderea Târgului de Paști de la Suceava: „Astfel de inițiative ne reamintesc cât de importante sunt rădăcinile noastre și cât de frumos este să le păstrăm vii”

Consiliul Județean Suceava, prin Centrul Cultural „Bucovina”, organizează o nouă ediție a Târgului de Paști

Șoldan anunță investiții noi în modernizarea drumurilor județene și un nou punct de trecere a frontierei cu Ucraina, la Izvoarele Sucevei