Biroul Permanent al Camerei Deputaților a amânat, pentru miercuri, luarea unei decizii privind modul în care a fost discutată în Comisia juridică a Camerei scrisoarea procurorului general al României, care solicita începerea urmăririi penale în cazul deputatului Adrian Năstase. Secretarul Camerei Valeriu Zgonea (PSD) a declarat că, la ședința de miercuri a conducereii Camerei Deputaților, atât președintele Comisiei juridice, Daniel Buda (PDL), cât și vicepreședintele Florin Iordache (PSD) vor avea la dispoziție câte cinci minute pentru a prezenta punctele lor de vedere privind dezbaterea din comisie.
Florin Iordache a contestat la conducerea Camerei Deputaților modul în care s-au desfãșurat lucrările la Comisia juridică atunci când s-a discutat despre scrisoarea procurorului general al României.
El a declarat, săptămâna trecută, că președintele Comisiei juridice, Daniel Buda (PDL), nu a reușit să ducă la îndeplinire sarcina trasată de partid în legătură cu trimiterea în judecată a lui Adrian Năstase.
Daniel Buda a propus ca membrii Comisiei juridice să ceară plenului Camerei începerea urmăririi penale a deputatului Adrian Năstase, propunere respinsă cu nouă voturi „pentru” și zece „împotrivă”.
Buda a spus, săptămâna trecută, după ședința comisiei, că va trimite un raport Biroului Permanent în care va arăta că deputații din comisie cer neînceperea urmăririi penale.
Biroul Permanet al Camerei urmează să decidă, după ascultarea punctelor de vedere divergente ale lui Buda și Iordache, ce se va întâmpla în legătură cu scrisoarea procurorului general al României privindu-l pe Adrian Năstase.