Cântărețul Boy George ar putea fi eliberat din închisoarea Edmunds Hill în cursul acestei săptămâni, după ce a efectuat doar patru din cele 15 luni de pedeapsă, în urma condamnării pentru sechestrarea unui bărbat norvegian care lucra la o companie de escortă pentru gay, relatează femalefirst.co.uk.
Boy George ar putea fi eliberat mai devreme, pe motiv de bună purtare. El a lucrat la bucătăria închisorii și a avut un comportament mulțumitor pentru conducerea penitenciarului, însă ceilalți deținuți au declarat că muzicianul britanic a beneficiat de un tratament preferențial.
Unul dintre condamnați a declarat: „George (Boy George, n.r.) iese de aici în cel mai scurt timp posibil. A fost un condamnat cuminte, la fel ca mulți dintre noi, dar se pare că a fost tratat cu mănuși, iar acest lucru a trezit gelozia multora”.
Muzicianul britanic în vârstă de 47 de ani va primi la ieșirea din închisoare o brățară electronică de supraveghere pentru eliberare condiționată. El va fi verificat de poliție în mod frecvent.
În decembrie 2008, Boy George a fost găsit vinovat de sechestrarea modelului norvegian Audun Carlsen, în timpul unei vizite a acestuia în casa muzicianului britanic, în aprilie 2007.
Audun Carlson a declarat că muzicianul și un alt bărbat, al cărui nume nu a fost precizat, l-au atacat după o ședință fotografică, i-au pus cătușe și l-au legat de un inel metalic fixat în zidul de lângă patul lui Boy George. Audun Carlson a declarat, totodată, că Boy George a început să îl lovească cu un lanț, în momentul în care a încercat să fugă.
Boy George a negat acuzația de sechestrare, dar a recunoscut că i-a pus cătușe lui Audun Carlsen în timpul ședinței fotografice și a recunoscut în fața ofițerilor de poliție că și-a legat invitatul, cunoscut pe un site de internet, pentru că îl bănuia că i-a piratat computerul, susținând, însă, că nu l-a lovit niciodată.
În 2006, Boy George a lăsat scena muzicală pentru a mătura timp de cinci zile străzile orașului New York, în cadrul orelor de muncă în serviciul comunității. Cântărețul fusese arestat la New York în 2005, pentru posesie de cocaină, drogurile fiind găsite în apartamentul său din Manhattan, în urma unei descinderi a poliției. Polițiștii fuseseră chemați chiar de George, pentru a prinde un posibil hoț.
Boy George a devenit celebru în anii ’80, cu piesa „Do You Really Want To Hurt Me?”, și a părăsit trupa Culture Club în 1987, pentru o scurtă carieră solo, înainte de a deveni un DJ de succes în cluburile londoneze și de a-și lansa propria linie de articole vestimentare, B-Rude.