Traian Băsescu s-a supărat pe reporterii care l-au sâcâit cu întrebări în prima zi din Săptămâna Luminată. Președintele încerca să-și facă meseria, ziariștii așișderea, dar celui dintâi nu i-a plăcut pasămite stilul în care a fost abordat.
Așa că, printre răspunsurile date pe un ton nervos-didactic, s-au strecurat și gratulări aruncate peste umăr, de felul că reporterii sunt niște ipocriți, cărora nu le pasă de dramele oamenilor și că, bașca, n-ar avea nici spirit civic, de vreme ce, în loc sa facă rating și cititori pe seama suferințelor semenilor, nu au pus umărul la lămuritul oamenilor că trebuie să-și ia bocceaua în spate și să plece unde văd cu ochii din calea apelor. Ca supliment, unui corespondent local de televiziune i s-au aruncat aruncat în cap păcatele patronului.
Încheindu-și lecția, președintele și-a croit drum prin mulțime, înțelegător față de fitiriselile oamenilor îngrijorați, preocupat să stăvilească raportul milităros-răgușit al primarului și îngăduitor față de un sătean care se bătea energic peste chelie. A remarcat chiar și o blondă necăjită, întrebând-o dacă și-a evacuat casa.
De o înțelegeră lejeră și plină de un umor greu de digerat pentru unii a fost Traian Băsescu și atunci când i-a redus pe ziariști la același numitor, sfătuindu-i să nu-și mai facă iluzii că ar fi atât de importanți încât „ochiul și timpanul” să li se suie pe firul de la telefon. „Ce credeți că aveți voi în cap și nu spuneți pe gură?”, a fost dilema cu răspuns inclus a președintelui. La care s-a adăugat un logos cum că ziariștii sunt atât de turmentați de propria importanță încât au ajuns să trăiască într-o ficțiune „a la James Bond” și că, în general, n-ar trebui să-și facă inimă rea de fiecare dată când îi urechează șeful statului. Că doar nu se întâmplă în fiecare zi. La Cluj-Napoca, Băsescu și-a oferit exemplul personal de acceptare a urechelilor: „Dacă eu m-aș supăra de fiecare dată, aș face hepatită”.
Traian Băsescu nu a fost, nu este și nu va fi singurul care nu poate trăi fără să boxeze cu presa. „Măi animalule” a lui Ion Iliescu a făcut o asemenea carieră încât a ajuns să se convertească într-un fel de înjurătură duioasă, care te face să râzi.
Dovada că predecesorul lui Băsescu este încă bântuit de „animalele” de presă este că, recent, într-un moment delicat pentru social-democrați, bătrânul senator a zis că presa este „parșivă”, însetată de sânge, conflicte și de tot ce miroase a scandal. Dar, probă de abilitate, n-a uitat să vorbească de „meritele pe care le are de a fi purtătorul de mesaje și cadrul în care se afirmă ideile”.
Mai mult, Iliescu recunoștea că partidul său are o „slăbiciune”, întrucât nu a învățat să folosească presa în folosul său, în virtutea unor sensibilități reciproce.
Este adevărat că și Traian Băsescu, pe vremea când era doar cu un picior la Cotroceni, garanta presei că va redeveni liberă și că își va face un titlu de onoare din asigurarea acestei stări de spirit și de fapt. Doar că președintelui, odată instalat în deal, îi este greu să se acomodeze cu ideea că libertatea presei include și libertatea de a fi clonțos. De multe ori pe bună dreptate, câteodată nu.
Povestea cu sensibilitățile și foloasele nu a fost înțeleasă, cel puțin o dată, de Mircea Geoană, șeful de acum al lui Ion Iliescu. Când i-a făcut „frivoli” pe ziariști, pentru că neserioșii de ei, în loc să-și omoare timpul la o conferință de presă plicticoasă i-au vânat o declarație despre aserțiunile lui Adrian Năstase la un post de radio. Geoană s-a declarat „extrem de deranjat” de faptul că presa a dat dovadă de „atât de multă frivolitate”, greșind în stabilirea priorităților momentului.
Asemenea episoade nu trebuie hiperbolizate. Fac parte din meseria de ziarist, după cum fac parte și din meseria de politician. Mai rău este dacă desconsiderarea interlocutorului, în relația jurnalist-politician, devine o linie de conduită și politică promovată de la nivel înalt. Box, box, dar să jucăm la profesioniști.
