Am citit cu mult interes paginile despre România scrise de Curzio Malaparte, în romanul „Kaputt”. Marele scriitor italian, prezent ca ofițer la București și la Iași, în timpul primului pogrom antievreiesc al celui de-al Doilea Război Mondial, din iunie 1941, era un iubitor al poporului român.
Cu toate astea, dragostea nu-i întuneca simțirea: în același timp, recunoștea că neamul nostru este unul necivilizat, necioplit, care nu merită respectul european și mondial.
N-o să vă stric plăcerea lecturii. Romanul „Kaputt” a fost publicat la noi de editura „Nemira” și cred eu că merită citit, măcar pentru paginile care descriu sălbăticia armatei române și a angajaților de la Căile Ferate față de evreii măcelăriți în acele zile.
Suntem la șapte decenii de la vizita lui Malaparte în România. Părerea mea e că neamul nostru e și mai puțin civilizat azi, decât atunci. O să mă justific printr-un ultim exemplu: bătaia boxerului Bute cu un omolog de culoare, pentru nu știu care centură.
Că s-a bătut omul ăsta, într-o pregătire înzorzonată, de ziceai că o duzină de români urma să primească o duzină de premii Nobel, e o treabă oarecum acceptabilă. Dar ceea ce s-a întâmplat ulterior caftelii din ring, când românii și-au manifestat entuziasmul ieșind și zbierând pe străzi și în piețe publice, e o dovadă de gravă înapoiere.
Cu tot respectul pentru Bute, care e un ins la locul lui, o să mă mir: e atât de mare isprava lui de a-i trage una și de a-l culca la podea pe negrul respectiv ? E ăsta un motiv de entuziasm într-o țară unde se crapă de vii în spitale, unde oamenii recurg la ștreang pentru că nu mai fac față datoriilor la bănci, unde nu există autostrăzi, unde profesorii sunt plătiți cu 150 de euro lunar ? O mie de centuri mondiale dacă iau boxerii români, trebuie să ne fălim cu ele ?
Cum să nu ne creadă lumea întreagă niște barbari, când noi ne bucurăm că unul de-al nostru îl caftește pe un străin ? Cum ?
