La Horodnic

Bovine numărate din grajd în grajd, într-o anchetă privind suspiciuni de fraudă cu animale fictive



Echipe de control ale Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) și ale Agenției de Plăți și Intervenții în Agricultură (APIA) au demarat o anchetă de amploare care vizează o circumscripție sanitar-veterinară care ar fi înregistrat în registru de evidență un număr foarte mare de bovine în mod fictiv. Vizat de anchetă este medicul veterinar concesionar de la Horodnic de Sus, cel care s-a ocupat de animalele din două comune mari, Horodnic de Jos și Horodnic de Sus. Interesant este că autoritățile au fost sesizate despre presupusa fraudă un alt medic veterinar concesionar din zonă.
Animale fictive, pentru subvenții europene
Echipele de control s-au deplasat deja în mai multe rânduri în cele două comune. Au solicitat ajutor primăriilor, pentru a consulta registrele agricole și a compara datele cu evidența medicului veterinar. Mai mult, a fost solicitat un om din cadrul primăriilor, pentru a duce echipele de control la crescătorii de bovine și a constata efectiv la fața locului câte animale au oamenii.
Sursele noastre au precizat că suspiciunile s-au amplificat în momentul în care s-au identificat în registru de evidență fluctuații foarte mari de animale. Există bănuiala că s-au făcut modificări în registrele de evidență, pentru o viitoare fraudă de proporții.
Frauda ar fi urmat să apară prin încasarea subvențiilor europene plătite prin APIA, au precizat sursele noastre.
Medicul veterinar vizat de anchetă, Niculai Toma, a intrat de ceva vreme în concediu de odihnă.
Contactat telefonic, Niculai Toma s-a dezis de ancheta care se efectuează.
„Nu este sunt medicul de circumscripție care este vizat de acest control și de aceea nu am ce comentarii suplimentare să fac”, a fost singura declarație a lui Niculai Toma. Sesizarea din acest caz îl vizează însă direct pe el, în calitate de medic concesionar.
O anchetă în curs, care nu este comentată la modul oficial
Problemele de la Horodnic au ajuns și în atenția Corpului de Control al Autorității Naționale Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), fiind totodată sesizate și organele de cercetare penală.
Întrebat despre acest caz, purtătorul de cuvânt al DSVSA Suceava, doctorul Vasile Semeniuc, a precizat doar că există o anchetă în curs, iar rezultatele vor putea fi comunicate când verificarea va fi încheiată.
Reamintim, acum câteva zile, printr-o decizie a ANVSA, conducerea Direcției Sanitar Veterinare Suceava a fost din nou schimbată. Doctorul Ioan Corduneanu a fost înlocuit cu doctorul Cristian Lupeș, cel care fusese demis acum aproximativ două luni de zile, după un comunicat de presă legat de produse din carne infestate cu salmonela.
Direcția Sanitar Veterinară Suceava a avut, pe parcursul anului trecut, șapte directori, instabilitatea maximă de la vârf producând o stare de instabilitate și de nemulțumire generală printre cei mai mulți sanitar-veterinari din județ.



Recomandări

Un om mușcat de un câine, la Iași, ar fi murit de rabie. Cazurile multiple de turbare din jurul Sucevei produc o îngrijorare majoră

Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava
Doctorul Sorin Mihai Voloșeniuc, directorul executiv al Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Suceava

Una dintre cele mai triste zile ale medicului veterinar: Statul nu are bani pentru acțiunile obligatorii privind siguranța alimentară