Deputatul PNL Cristian Boureanu (foto) a declarat, duminică, într-o conferință de presă, că nu intenționează să se înscrie într-un alt partid și că va sprijini inițiativele liberalilor din postura de membru suspendat, în măsura în care este de acord cu acestea.
„Cred în continuare în ideile acestui partid și așa voi face în continuare. Accidente precum cel întâmplat vineri nu mă determină nici să renunț la opiniile mele, și nici la sprijinul meu pentru PNL. Nu m-am gândit niciodată să părăsesc PNL, deși, în zece ani de zile, am avut numeroase oferte de a face acest lucru, și în nici un caz nu mă gândesc acum să părăsesc PNL”, a declarat Boureanu.
La câteva zile de la suspendarea sa din partid pentru un an, deputatul a reluat acuzațiile la adresa președintelui PNL, afirmând că, prin decizia de suspendare a sa, liberalii au pierdut „libertatea de opinie din interiorul și din exteriorul partidului”, singurul principiu care îi diferenția de restul formațiunilor electorale.
„Oamenii politici trebuie să-și exprime opiniile și în exteriorul partidului tocmai pentru a vedea ce gândesc cetățenii despre opiniile lor, cât sunt de fundamentate și, din păcate, cred că PNL a pierdut acest principiu care îl diferenția pe scena politică a țării în ultimii 15 ani”, a mai apreciat Cristian Boureanu.
El a respins acuzațiile liderului PNL, Călin Popescu Tăriceanu, porivit cărora, în pozițiile exprimate, ar fi susținut interesele președintelui Traian Băsescu și nu ar fi adus suficiente critici PSD.
Fostul membru PNL a susținut că a asistat la numeroase ședințe de partid în care au fost aprobate „formal” deciziile importante luate deja într-un cerc restrâns de alți membrii ai partidului.
Boureanu a mai declarat că mai sunt și alți membri PNL, precum Mona Muscă, Theodor Stolojan sau Ionuț Popescu, care sunt peresecutați în interiorul partidului din cauza opiniilor pe care le exprimă.
„Am spus, în repetate rânduri, că îmi este rușine să particip la ședințe ale BPN în care sunt făcuți albie de porci oameni importanți, care au câștigat alegerile împotriva PSD”, a afirmat deputatul.
Întrebat dacă, în urma declarațiilor de duminică, nu îi este teamă de excluderea definitivă din PNL, Boureanu a apreciat că acestea nu aduc atingere intereselor partidului și nu justifică o asemenea decizie.
Liderul Partidului Național Liberal, Călin Popescu Tăriceanu, a precizat, sâmbătă, că nu este interesat de criticile survenite ca urmare a suspendării din partid a deputatului Cristian Boureanu, amintind că măsura de sancționare a fost decisă pe baza votului majoritar al membrilor PNL.
Liderul PNL a amintit, de asemenea, că deputatului Boureanu i s-a propus, înainte de vot, să recunoască faptul că declarațiile grave formulate la adresa partidului, privind o eventuală negociere în secret cu Partidul Social Democrat, nu au acoperire.
„A fost un vot zdrobitor pentru afirmații iresponsabile fără nici un fel de susținere. Colegii mei au considerat că astfel de declarații nu trebuie tolerate și și-au exprimat punctul de vedere. În rest, alte declarații nu mă interesează”, a spus Tăriceanu.
Președintele PNL a declarat, vineri, după Delegația Permanentă, că deputatul Cristian Boureanu a fost suspendat un an din partid pentru că nu a respectat deciziile conducerii și a fost interesat mai mult de cariera politică individuală.
De asemenea, Tăriceanu a avertizat că mai există vreo doi-trei liberali care au făcut declarații asemănătoare celor ale lui Boureanu și că aceștia ar putea fi sancționați. El a refuzat însă să spună despre cine este vorba.
Decizia în privința lui Boureanu a fost criticată de Mona Muscă, Raluca Turcan și Horațiu Buzatu.
Președintele Tinerilor Social Democrați (TSD) Victor Ponta a declarat, sâmbătă, la Arad, că este solidar cu liberalul Cristian Boureanu, suspendat din PNL pentru un an, și că îl așteaptă pe acesta în PSD.
Prezent la Conferința organizației de tineret a PSD Arad, Ponta a spus colegilor de partid și presei că este dezamăgit că formațiunile care ajung la putere îi îndepărtează pe tineri.
„Sunt dezamăgit și sunt alarmat, pentru că văd că un partid, cum ajunge la putere, cum nu mai acceptă tineri, oameni cu idei noi. Păi ce facem, ne întoarcem în trecut, la epoca în care tinerii nu aveau decât dreptul să aplaude și să le spună ce deștepți și ce frumoși sunt?”, s-a întrebat Ponta.
