BOTOȘĂNIȚA. Satul Botoșănița, de lângă Siret, pătrunde în istorie în 30 martie 1492, atunci când, printr-o ieșire din indiviziune, Luca Iliaș, paharnic, și copiii lui Andreica Ilișescul (fratele lui Luca, fii ai aceluiași Ilie), vând lui Ștefan cel Mare, pentru 80 de zloți tătărești, „jumătate de sat Botoșințe pe Siret”, pe care Ștefan Vodă îl dăruiește lui Stanciul, cunoscutul explorator și exploatator de minereuri aurifere, și surorii sale.
În 4 mai 1587, Sora, văduva părcălabului Stanciul, și fratele ei, paharnicul Lupul, dăruia fetei Sorei, Marinca, jupâneasa lui Vasili Mihăilescul uricar, jumătatea aceea de sat.
În 5 iulie 1626, copiii lui Vasili Mihăilescul, Tudosca, Nastasăea, Odochiea și Parasca, împart între ei moșiile părintești „și s-au vinit Nastasiei și lui Bilei giumătate de sat Botoșinți pe Horaiț și în vatră și în câmpu”.
Prima hotarnică a satului datează din 18 iunie 1672 și este prilejuită de împărțirea celor două părți de moșie între frații Nastasia și Constantin, plus jupâneasa acestuia, Părasca. Delimitarea proprietății conține, în hotar, „pomătul lui Toader” Boțan, „pomătul lui Toros”, „colțul livezii lui Toader Boțan”, „fântâna lui Părliș” și „podul Chirăi”.
O parte din sat ajunge, după trecerea lor la ortodoxie moldovenească, în stăpânirea armenilor Gavril și Anghelina Focenco, fiind vândută, în 8 septembrie 1682, unchiului acestora, Hulubei din Calafindești, pentru 30 de lei turcești.
O altă parte de sat este vândută, în 12 decembrie 1704, de Ionașcu Bilăi, fiul lui Gligorașco Bilăi, vistiernicului Ioan Paladi. Gligorașcu Bilăi a fost fiul lui Bilăi și al Nastasiei, fata lui Cărstea Mihăilescul (ginerele lui Stanciul pârcălab, cel împroprietărit de Ștefan cel Mare cu o jumătate din satul și moșia Botoșănița).
De-a lungul vremii, obștea răzășească din Botoșănița izbutește să-și păstreze libertatea, chiar dacă intră în dese conflicte de hotar cu lacomul proprietar ecleziastic de moșii, așa cum a fost cazul în 10 ianuarie 1739, când starețul Putnei s-a plâns domniei că răzeșii Botoșăniței i-ar fi „împresurat” hotarul Bălcăuților.
Sfârșitul răzeșiei vine, totuși, în 6 octombrie 1744, când, fără urice doveditoare, Ioan Nicolae Mavrocordat Vodă întărește lui Toader Hulubei și nepoților lui, Toader și Dumitrașco Scorțescul, satul Botoșănița, „sat despre care (Hulubei) zisese că-l stăpânește”.
Recensământul lui Rumeanțev[1], din 1772-1773, înregistrează la Botoșinții, în Ocolul Berhometelor, fără alte precizări, „16 – toată suma caselor”, însemnând 3 ruptași, 2 femei sărace, 1 popă, 3 argați ai ruptașilor și 7 birnici.
În 1775, satul Botoșinți din Ocolul Berhometelor avea 3 mazili, 1 popă și 4 țărani, mazilii fiind Dochița, nepoata lui Toader Hulubei (fata Ilinchii și a lui Gheorghe Codrean), care vinde treimea din partea ei de sat, în 31 iulie 1784, celuilalt, mazil, Toader Hulubei (fiul lui Toader cel bătrân, din vremea lui Mavrocordat) și Tofana Hulubei. Toader Hulubei își înzestrează fata, Antimița, în 20 februarie 1788, cu o treime de sat și moșie, iar Tofana lasă treimea ei Aniței, fata sa, căsătorită cu preotul Ioan Berendei, care vinde moștenirea, în 10 iunie 1789, fratelui ei, Vasile Hulubei. Spre sfârșitul anului, în 8 decembrie 1789, Tudura, nepoata lui Toader Hulubei, vinde partea ei de sat verilor Apostol și Toader Hulubei, astfel ajungând satul Botoșănița, în 11 aprilie 1790, când se face o nouă ieșire din indiviziune, proprietatea cumulată a fraților Gheorghe, Andrei, Tofana și Ilinca Hulubei.
În 1 iunie 1791, după obiceiul păgubos al vremii, Vasile Berindei arendează partea sa de moșie lui Iuon Siretean și lui Gheorghe Zus.
Foaia de zestre a Antimiții, fata lui Toader Hulubei, logodită, în 20 februarie 1788, cu Antohie Volcinschi, cuprindea, în 20/31 octombrie 1794, a douăsprezecea parte din moșia Botoșeniță, cumpărată în 17 iulie 1784 de la Dochița și Gheorghe Codrianul, împreună cu părțile Antimiții, arendate lui Petre Tușinschi din 1788.
Antohi Volcinschi va ceda partea de moșie din Botoșenița, zestre a soției sale, cumnatului său, Costachi Lupul, în 9 martie 1797.
În 2 aprilie 1797, Ioan, Nicolae și Grigoraș Țânta, ficiorii Paraschivei, vând administratorului Ludvig partea lor din moșia Botoșenița.
În 1843, Botoșănița sau Gropeni, cum se mai numea satul rămas în Bucovina, avea 309 creștini ortodocși, dar nu avea preot, așa cum nu va avea nici în 1876, când numărul enoriașilor, care mergeau la Balcăuți, era de 437 suflete, și nici în 1907, satul Botoșănița fiind arondat parohiei din Balcăuți[2].
În 30 octombrie 1910, în casa lui Emilian Popescul din Botoșenița, s-a ținut Adunarea generală a Societății Mazililor și Răzeșilor Bucovineni, sub conducerea lui Dionisie cav. de Bejan și a lui Alexandru Vitenco[3].
[1] ACAD. ȘT. RSS MOLD., Moldovaîn epoca feudalismului, VII, I, Chișinău 1975, p. 339
[2] SCHEMATISMUS DER BUKOWINAER, Czernowitz, 1843 p. 46, 1876 p. 34, 1907 p. 130
[3] REVISTA POLITICĂ, nr. 3/1910, p. 8