Un copil de trei ani din comuna botoșăneană Drăgușeni, care a suferit arsuri pe 15% din corp, a fost adus luni seară la Spitalul de Pediatrie din Botoșani de către echipaje ale ISU care, din cauza condițiilor meteo nefavorabile, au intervenit cu un ATV pe șenile și o autospecială, informează IGSU.
Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU), copilul a suferit arsuri de gradul I și II în urma unui accident casnic.
O ambulanță chemată de urgență a transportat copilul la spitalul din Săveni, unde medicii au decis transferarea acestuia la Spitalul de Pediatrie din Botoșani, deoarece exista riscul de infectare a plăgilor și de agravare a stării micuțului.
Potrivit IGSU, pentru că drumul dintre Săveni și Botoșani este impracticabil, ca urmare a ninsorii și a viscolului, s-a luat decizia de a se interveni cu un ATV pe șenile și o autospecială de transport personal și victime multiple.
La intervenție au participat pompieri din Botoșani și Mureș, obligați să străbată o parte a distanței de aproximativ 50 de kilometri și pe câmp, din cauza stratului de zăpadă troienită de pe drum, care, în unele zone, atingea și trei metri.