O gravidă și trei copii cu vârste cuprinse între șase luni și patru ani, din două sate din județul Botoșani, au fost transportați la spital de pompieri cu ajutorul ATV-ului pe șenile și a unei autospeciale, întrucât drumul de acces spre aceste localități era impracticabil.
La misiunile de salvare au participat pompieri din Botoșani și Mureș, femeia și cei trei copii fiind transportați duminică seară la Spitalul din Săveni cu ajutorul ATV-ului pe șenile și a autospecialei de transport personal și victime multiple, se arată într-un comunicat de presă al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Botoșani.
Primul apel de ajutor a venit din partea părinților unui bebeluș în vârstă de șase luni, din satul Timuș, comuna Avrămeni, care avea febră. Pentru a-l transporta la spital, pompierii au parcurs aproximativ șase kilometri dus – întors cu ATV-ul pe șenile.
Imediat ce au finalizat această misiune de salvare, pompierii, însoțiți de o asistentă medicală, au plecat cu ATV-ul pe șenile și autospeciala de transport personal și victime multiple spre Zoițani, comuna Adășeni, unde o gravidă de 21 de ani, cu sarcina la termen, și doi copii cu stare febrilă, de un an și două luni, respectiv patru ani, trebuiau să ajungă la Spitalul din Săveni. Pentru a-i prelua și transporta la spital, pompierii au parcurs aproape 16 kilometri dus – întors cu ATV-ul pe șenile, intervenția desfășurându-se timp de peste trei ore.