Botoșănean urmărit local, prins de polițiștii din Adîncata



Un botoșănean urmărit local care se sustrăgea unei pedepse cu închisoarea a fost prins de către cadrele Postului de Poliție din comuna Adîncata. Bărbatul cu pricina, Ioan Buză, în vîrstă de 25 de ani, din municipiul Dorohoi-Botoșani, a fost reperat în după amiaza zilei de vineri, pe raza comunei Adîncata, acesta fiind luat la întrebări de către oamenii legii. În urma cercetărilor s-a stabilit faptul că botoșăneanul este urmărit local de aproximativ șase luni de zile în baza unui ordin emis de către Judecătoria Suceava, acesta avînd de executat 4 ani de închisoare. După ce a fost verificat, acesta a fost transportat în arestul Inspectoratului Județean de Poliție Suceava, urmînd ca în perioada următoare să fie repartizat unui penitenciar din țară.