BOTOȘANA (I). Satul Botoșana, numit, inițial, Botușani, are o semnificație toponimică străveche, botușanii fiind păstorii oilor botee, adică sterpe, iar locul în care se așezau astfel de stâne se numea, de regulă, botuș. Botoșana reprezintă, deci, vatra veche a unei obști păstorești, dar atestată documentar abia în 14 octombrie 1498, când Ștefan cel Mare dăruia Mănăstirii Putna „satul Botușani”, pe care-l dobândise în urma unui schimb de moșii cu Stanciul, fiul lui Fedco, nepotul lui Mihul Starostescul, strănepotul lui Giurgiu de la Frătăuți.
Așadar, Botoșana există măcar din vremea Descălecatului, atunci când legendarul Giurgiu, menționat doar în documentele moștenitorilor săi, își făcuse case la Frătăuți, dar stăpânea o mulțime de sate, inclusiv „Botușani”, loc în care, probabil, își amplasase stânele cu miei, cârlani și oi sterpe. Satul revine, însă, în proprietatea unor urmași ai legendarului Giurgiu de la Frătăuți, în 4 mai 1587, când Sora, văduva pârcălabului Stanciul, a răscumpărat satul și l-a dăruit fiicei sale, Marinca Mihăilescu.
Ctitorul mănăstirii Solca, sângerosul voievod Ștefan Tomșa, vestise, la începutul anului 1615, că este în căutare de moșii, pe care să le cumpere, pentru înzestrarea ctitoriei sale, care trebuia să întreacă Dragomirna lui Crimca măcar prin frumusețea moșiilor. În aceste condiții, oferta bănească fiind surprinzător de avantajoasă, proprietarii de atunci ai Botoșanei, numită, încă, Botușani, „anume Anastasia (văduva lui Constantin Cărcu), fata Michei, nepoata Răcătoaiei, cu fiul ei, Ieremie, și sora, Marica”, au vândut satul, în 25 octombrie 1615, pentru 700 ughi (ducați ungurești), lui Tomșa Vodă, care-l dărui Mănăstirii Solca.
Hotarnica privind achiziționarea și dăruirea unui „sat, anume Botușani, în ținutul Sucevii, pe părăul Solonețul Mic, și cu loc de moară pe părăul amintit, cu toate fănațele și poienile, ce se cheamă Șerba, și cu toate hotarele în bucovina (adică în pădurea de fagi), și cu cămp, și cu holme, și peste holme, și cu plaiuri, și peste plaiuri, unde au fost vechile hotare ale Căjvanei și Botoșanei” este precizată în acelați document.
În 15 septembrie 1724, sunt menționate, în hotarnica mănăstirii Solca, „casa lui Grămadă și aria Oncii”, iobagi mănăstirești, cu casa și, respectiv, aria, la margine de hotar, iar în 1760, este menționat botoșăneanul Simion Tăutul, care avea casă în hotar cu Solonețul, satul dintre Botoșana și Pârteștii de Jos.
În 18 iulie 1760, egumenul Solcăi, Venedict, s-a plâns domniei de împresurarea moșiilor mănăstirești Căjvana, Botoșani și Hrincești, care se învecinau cu pământurile răzeșilor Simion Comănescul și Matei Bantăș, de către Gândul și Stamate șătrarii (încasatorii dărilor datorate de țigani).
Între anii 1762 și 1763, la Botoșana se stabilesc, în număr mare, familii de emigranți ardeleni, care dau consistență obștii sătești și individualizează un anume specific folcloric.
Din Ilva Mare, au venit grănicerii năsăudeni Anton Iosipieș, fost vornic în Ilva, preotul Pap Boca, Maftei Boca, Lupu Huciu, Doroftei Boca, Miron Coca, Pintilei Slovac, Pintilei Todorean, Ion Slutul, Ion Onigă, Maria Vânteanca, Ioan Finuț (străbunul celor care se vor numi Finiș), Atanasie Huciu, Ioan Suza, Nichită Boca, George Huciu, Ion Fraga, Marcu Chissa, Maftei Criță, Chiriță Creangă, Lupu Criță, Vasile Creangă, Ștefan Creangă, Teodorel Robu, Iacob Boca, Simeon Moldovan, Maria Criță, Nichită Oseac, Lupu Solcan, Grigore Solcan, Pintilei Elișor, Ioan Robu, Frasin Moșchiuca, Leon Stigleț, Lazar Fazar, Lupu Toderaș, Simeon Buburuzan, Grigoraș Oprea, Precop Gheorghiaș, Ihnaț, Ioan și Petru Pușcariu, Marcu Bico, Toader Flutur, Ion Ilovan, Grigore Buță, Ioan Brămstra, Ioan Babor, Leon Boiuc, Ioan și Pintilei Bocariu, Vasile Iolvan, Petru Gheorghiaș, Precop Agaci, Ion Ciocan, Chirilă Ștehican, Vasile Curșec, Maftei a Popei (fiul preotului Pap Boca) și Doroftei ZAHORE.
Din Rodna, au venit foștii grăniceri năsăudeni Toader și Lupu Pușcariu, Ion Buză, Costin Teodoru, Toader Rusu și Varvara Sterea.
Din Maier, au venit grănicerii năsăudeni Iacob Sterciu (primul învățător al Botoșanei), preotul Nichita Boca, Andrei Buburuzan, Toader Icanu, Miron Galiț, Grigore Iova, Toma Urghiș, Iacob Burcă, Vasile, Maftei, Mihai, Iacob Și Toader Buță, Vasile Bliță, Ion Țușcău, Ioan Anton, Mihai Iacoboi, Leonhard Wecki, Maria Iacoboi, Mihai și Ioan Știrbu, Alexie Sârghie, Alexa Buită, Ioan Pintilei, Tofan Andronaș, Gheorghe Ghitar (străbunul celor din neamul Ghiață) și Lupu Samson.
Din Bârgău, au venit jelerii Ilie Bârgăuan, Alexie Strat, Ioan Șchiopu și Dimitrie Bârgăuan.
Din Fiscut, a venit grănicerul năsăudean Vasile Vasai.
Din Feldru, a venit grănicerul năsăudean Ion Bordizan.
Din St. George (Sângeorz), au venit grănicerii năsăudeni Nicolai Urghiș și Nistor Techerilă.
Din Măgura, au venit supușii Petru Romanescu, Ioan Romafiș, Ion Sângiorgiu, Ion Oltu, Vasile Lesuț (străbunul celor din neamul LEȘANU) și grănicerul Ioan Saba (ca și Matei din Rebrișoara, străbunul celor din neamul Sava).
Din Rebrișoara, Matei Saba, din Dicea, Ion Trișcuț, iar din Leșu Rodnei, Daniil Gorga.
Din Bistrița, au venit grănicerii Ștefan și Alexa Haiduc.
